Riscul de producere a avalanşelor în unele zone de creastă din masivul Făgăraş este maxim, stratul de zăpadă având o grosime de până la trei metri, a anunţat ieri Serviciul Public Salvamont Argeş. Astfel, în zona Bâlea Lac – Cota 2000, stratul de zăpadă măsoară 295 centimetri, din care peste 60 de centimetri zăpadă proaspătă, complet instabilă. „Punctual, în zonele cu acumulări de vânt, gradul de risc poate fi maxim. Riscul de avalanşă a crescut din cauza faptului că stratul proaspăt nins, tip pulver, a format plăci de vânt şi s-a aşezat peste stratul mai vechi, îngheţat, astfel că nu s-a creat coeziune în stratul total”, a precizat şeful Serviciului Public Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. Cu excepţia zonelor amintite, nivelul general de risc de avalanşă în masivul Făgăraş este în prezent de gradul patru, risc mare pentru zona de la altitudini superioare celei de 1.800 de metri şi de gradul trei în zona de sub această altitudine. Pe lângă pericolul producerii de avalanşe, turiştii se pot expune şi hipotermiei. La altitudini de peste 2000 de metri, temperaturile vor fi cuprinse în intervalul -14 la -6 grade Celsius.
Traseele montane de creastă rămân închise
Salvamontiştii avertizează că traseul principal de creastă şi traseele turistice care acced în creasta masivului Făgăraş, indiferent de altitudine, sunt în continuare închise. Rămân deschise doar traseele până la 1.500 de metri altitudine, pe muchiile sudice secundare Podeanu, Piscu Negru, Maliţa, Picuiata, Ghiţu şi în masivul Iezer-Păpuşa. Turiştii care intenţionează să pătrundă pe traseele încă deschise au obligativitatea de a folosi echipamentul de iarnă, respectiv lopată, sondă de avalanşă, dispozitiv radio de căutare în avalanşă, colţari, pioleţi şi corzi pentru asigurare la traversarea pasajelor expuse. Cei care se cazează la cabane apropiate de golul alpin sunt sfătuiţi să nu încerce să urce în zonele nerecomandate şi să ceară informaţii salvatorilor montani sau la numărul 0SALVAMONT.