Pentru a marca Ziua internaţională a Copiilor, Detaşamentul de Pompieri din municipiu organizează astăzi o zi dedicată celor mici. „Ziua porţilor deschise ” se va desfăşura la sediul subunităţii, şi cu această ocazie prichindeii din municipiu vor putea să admire autospecialele cu care pompierii intervin pentru stingerea incendiilor şi vor asista la câteva exerciţii demonstrative. „Îi aşteptăm pe toţi copiii la sediul nostru, unde vor putea să vadă în ce constă activitatea noastră de zi cu zi. Le vom prezenta tehnica de intervenţie şi, de asemenea, cei mici vor putea să asiste şi la câteva exerciţii practice”, a precizat loc. col. Nicolae Pioarcă, şeful Detaşamentului de Pompieri din municipiu. La final, toţi participanţii vor primi materiale informative şi vor avea posibilitatea de a le adresa reprezentanţilor I.S.U, întrebări referitoare la activitatea pe care o desfăşoară.