Ziua Naţională, la Curtea de Argeş


Ieri, şi argeşenii au sărbătorit Ziua Naţională a României. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment, din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul. Cu această ocazie reprezentanţii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au organizat la Monumentul Eroilor din Curtea de Argeş o ceremonie de comemorare a eroilor neamului căzuţi la datorie de-a lungul timpului.

Flori şi defilări

La ceremonie au participat Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş, viceprimarul Costinel Vasilescu membrii Asociaţiei Veteranilor de Război, reprezentanţii organizaţiilor locale de partid, reprezentanţii Poliţiei municipiului Curtea de Argeş, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi elevi şi cadre didactice de la unităţile de învăţământ din Curtea de Argeş. „Pentru noi este o zi foarte importantă, ca şi Ziua Imnului sau Ziua Drapelului. Este important să aducem un omagiu eroilor căzuţi la datorie”, a spus Constantin Cârjan, purtătorul de cuvânt al unităţii militare din Curtea de Argeş. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori şi cu o defilare a batalionului pe strada din apropiere. De la Monumentul Eroilor, oficialităţile locale s-au deplasat la Monumentul Veteranilor de Război din faţa Casei de Cultură „George Topârceanu” unde au depus alte coroane de flori, dar şi la mormântul regilor din incinta Mănăstirii Curtea de Argeş. Ultima locaţie la care au mers oficialităţile locale a fost monumentul eroilor din incinta Şcolii Generale „Carol I”. Însă, din păcate, aici nu au putut depune coroane, pentru că unitatea şcolară era închisă. „Nu au fost anunţaţi şi de aceea nu este nimeni aici. O să ducem coroanele la monumentul de la Casa de Cultură”, a spus Nicolae Diaconu.

Şi argeşenii din Italia au sărbătorit Ziua Naţională a României

Nici argeşenii stabiliţi în Italia nu au uitat că ieri a fost Ziua Naţională a României şi chiar dacă se află la mii de kilometri de ţară, au marcat şi ei acest eveniment. La iniţiativa Asociaţiei Românilor din Italia în colaborare cu primăria Romei, la Teatrul “Tenda e Strisce”, a avut loc un spectacol de excepţie. Organizatorii au pregătit un concert folcloric, la care au participat artişti consacraţi precum Ştefania Rareş, Paula Mitrache, Ionuţ Dolănescu şi orchestra Ciocârlia. Nu au lipsit nici expoziţiile cu produsele artizanale româneşti. Invitaţie pentru participare la acest eveniment, au primit toţi românii care au votat la primul tur de scutin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email