Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită la Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni și Câmpulung

În fiecare an, la data de 03 Aprilie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest eveniment, jandarmii argeșeni vor desfășura o serie de activități dedicate cetățenilor, în mai multe localități din județ, transmite jandarmeria Argeș.

Astfel, la împlinirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, vom fi prezenți cu diverse ateliere de prezentare la Mioveni, Curtea de Argeș, Pitești și Câmpulung, după cum urmează:

  • sâmbătă, 30 martie, în intervalul orar 10.00-14.00, la Mioveni (Centrul Civic) și Curtea de Argeș (Platou Biserica Domnească);
  • duminică, 31 martie, în intervalul orar 12.00-16.00, la Pitești (Parcul Trivale-zona Grotă) și Câmpulung (Piața Primăriei).

„La aceste ateliere vizitatorii pot vedea tehnica folosită în diferite misiuni din dotarea jandarmilor, materialele specifice jandarmilor montani, precum şi o parte dintre cele mai noi autovehicule aflate în dotarea inspectoratului. De asemenea, cei care își doresc să urmeze o carieră militară pot afla mai multe detalii de la colegii specializați în resurse umane.

Și pentru că ne dorim siguranță pentru cetățeni, tot în cadrul acestor ateliere vom avea colegi specializați în prevenirea și combaterea faptelor antisociale, de la care cei interesați pot afla amănunte despre competențele jandarmilor, locul și rolul acestora în societate.

Nu vor lipsi nici partenerii noștri patrupezi, care le vor arăta celor prezenți abilitățile dobândite pe parcursul stagiilor de pregătire”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei Argeș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email