Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi la Centrul „Sf. Justinian”

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, ce se sărbătoreşte în fiecare an pe 3 decembrie, ieri, argeşenii înscrişi la Centrul de Zi „Sf. Justinian” au participat la o serie de acţiuni ce au fost cuprinse în cadrul proiectului „Învăţăm să zâmbim împreună”.
Scopul evenimentului a fost acela de a promova integrarea socială a persoanelor cu handicap ca cetăţeni activi, reducerea gradului ridicat de marginalizare/excludere a persoanelor cu dizabilităţi, prin conştientizarea calităţilor şi abilităţilor acestora.
Astfel, argeşenii din cadrul centrului de zi au participat la un concurs de rumy, după care au prezentat o expoziţie de obiecte decorative specifice sărbătorilor de iarnă, obiecte ce au fost realizate chiar de ei. Totodată, în cadrul proiectului, copiii de la Centrul „Acces” au susţinut un program artistic ce a cuprins mai multe cântece, poezii şi colinde, la finalul căruia au oferit mici suveniruri persoanelor înscrise la Centrul „Sf. Justinian”. „Prin intermediul proiectului „Învăţăm să zâmbim împreună” am încercat şi noi să aducem o mică bucurie persoanelor cu dizabilităţi şi nu doar acestora, dar să şi atragem atenţia cetăţenilor asupra faptului că persoanele cu handicap îşi pot găsi un loc în societate”, au spus reprezentanţii Centrului „Sf. Justinian”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email