Ziua Internaţională a Diversităţii Culturale, sărbătorită la C.N.V.V.

Sâmbătă, la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, a fost sărbătorită „Ziua Internaţională a Diversităţii Culturale”, sărbătoare inclusă în calendarul UNESCO. Evenimentul a fost organizat în urma unui parteneriat încheiat între instituţia de învăţământ din municipiul nostru şi Colegiul Naţional „Octav Onicescu” din Bucureşti, dar şi cu sprijinul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCo, al Institutului Român pentru Drepturile Omului şi al Asociaţiei pentru Dialog Intercultural.
Alături de elevii de la cele două licee partenere, la manifestare au participat mai multe cadre didactice, printre care directorul Colegiului gazdă, Ştefana Florea, Gheorghe Costel, Dana Mezei, Robert Sima, Constantin Nicolau de la C.N.V.V., Doina Dincă şi Laura Burhuş de la Colegiul „Octav Onicescu”, dar şi Mariana Dejanu, inspector în cadrul ISJ Argeş.
În cadrul evenimentului elevii au luat parte la un workshop, unde au realizat mai multe postere în care au reprezentat conceptul de „diversitate culturală”. „Elevii de la cele două instituţii de învăţământ au fost împărţiţi în mai multe grupe. Cu toţii au realizat postere în care au ilsutrat conceptul de diversitate culturală. La finalul atelierului de lucru elevii au prezentat posterele şi au explicat ceea ce au vrut să spună, iar cele mai bune lucrări au fost premiate”, a spus Tania Nicolau, preşedintele Asociaţiei pentru Dialog Intercultural.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email