Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este sărbătorită şi la Curtea de Argeş

Fundaţia Umanitară Hand-Rom din municipiul Curtea de Argeş va marca Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 2 aprilie, într-un mod original. Astfel, tinerii de la atelierul de pregătire pre-profesională Dizab-Rom, în semn de solidaritate cu persoanele cu autism, vor dărui lumânări plutitoare aromate, colorate în albastru şi pliante informative. Produsele sunt confecţionate la atelierul Dizab-Rom în cadrul procesului instructiv de ucenicie. Prin intermediul acestei acţiuni Fundaţia Hand-Rom se alătură alteia, numită „Light It up Blue”, care se desfăşoară la nivel mondial. Lumânările pe care tinerii le împart ar trebui aprinse într-un bol cu apă, aşezat la fereastră, sâmbătă, 2 aprilie, între orele 20:00 şi 21:00, când la nivel mondial, în marile oraşe, mai multe clădiri şi instituţii vor fi luminate în albastru.
„Prin această acţiune, sunt convins că vom ajuta oamenii să conştientizeze problematica autismului, numărul tot mai mare de copii diagnosticaţi cu autism. De la 1 din 2500 de copii până în anul 2003, la 1 din 91 de copii, în zilele noastre. Cât priveşte acţiunea tinerilor ucenici, încercăm să-i învăţăm să dăruiască. Prin asta, lor li se dă speranţa şi sentimentul de siguranţă într-o activitate utilă”, a spus Costel Nicolae, Director General Hand-Rom.
Concurs cu premii pentru argeşeni
De asemenea, reprezentanţii Fundaţiei Hand-Rom organi­zează şi un concurs inedit. „Cei care vor trimite pe adresa de e-mail handrom@yahoo.com, o fotografie cât mai sugestivă cu sau în lumină albastră, până mâine, pot câştiga un set de lumânări aromate de diferite forme şi culori şi produse de legătorie manuală de la atelierul Dizab-Rom”, a mai spus Costel Nicolae.
Dizab-Rom este singurul atelier protejat din judeţul Argeş, şi este destinat pregătirii preprofesionale pentru persoanele cu dizabilităţi, din Curtea de Argeş. În cadrul acestuia, pe parcursul acestui an, tinerii cu deficienţe pot urma cursuri în meseriile de lumânărar şi legător manual poligraf, cu finanţare de la fundaţia SOROS.  Naţiunile Unite au declarat în decembrie 2007 ziua de 2 aprilie Ziua Internaţională de Constientizare a Autismului, fiind sărbatorită anual la nivel mondial. Acţiunea este organizată cu scopul de a dinamiza şi coagula eforturile mondiale de promovare unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de constientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor cu autism si ale familiilor acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email