Ziua Forţelor Terestre a fost sărbătorită şi la Curtea de Argeş

Ieri, Armata Română a sărbătorit Ziua Forţelor Terestre, al căror patron este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă. Astfel, cu acest prilej la Cimitirul Eroilor din municipiul nostru a avut loc o ceremonie militară, care a cuprins oficierea serviciului religios, dar şi o scurtă defilare.
Festivitatea militară a început cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detaşamentului şi intonarea Imnului Naţional al României. Apoi, ceremonia a continuat cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului, care a fost oficiată de preotul unităţii militare. De asemenea, în cadrul festivităţii, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Nicolae Diaconu, primarul municipiului, reprezentanţii Poliţiei municipiului Curtea de Argeş şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, membrii Filialei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Posada”, dar şi mai mulţi preşcolari şi elevi de la instituţiile de învăţământ din municipiu.
Drapelul „Vânătorilor de Munte” a fost decorat
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Forţelor Terestre s-a petrecut şi un moment deosebit, aşteptat de militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”. Drapeul de luptă al unităţii militare a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General. Distincţia a fost înmânată de col. Tudorică Petrache, comandatul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetuza” din Braşov. „Mă bucur că am avut oportunitatea de a mă reîntoarce la Curtea de Argeş şi sunt onorat că am posibilitatea de a vă acorda această distincţie. Meritaţi acest lucru pentru modul în care v-aţi făcut datoria şi pentru rezultatele bune obţinute în misiunile din teatrele de operaţii din afara ţării. Însă, acest lucru vă obligă să vă menţineţi în continuare la acelaşi nivel şi chiar să vă pregătiţi mai bine. Felicitări”, a declarat col. Tudorică Petrache.
Moment de reculegere în memoria militarilor căzuţi la datorie
De asemenea, la rândul său, Florin Corneliu Şoltuz, comandatul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, a ţinut să îi felicite pe „camarazii de arme” alături de care a participat la misiunile ce s-au desfăşurat în teatrul de operaţii din Afganistan. Totodată, comandantul Vânătorilor de munte din municipiul nostru a realizat şi o scurtă prezentare a ultimei misiuni la care a participat, după care i-a invitat pe cei prezenţi să ţină un moment de reculegere în memoria militarilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, respectiv Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Dan Ciubotaru şi Paul Caracudă
Şi primarul Nicolae Diaconu a ţinut să felicite cadrele militare din Curtea de Argeş, cărora le-a urat tradiţionalul „La Mulţi Ani!”. „Hristos a Înviat! Mă bucur că avem în municipiul nostru o unitate de luptă de elită, care reprezintă o mândrie pentru comunitatea locală. Vreau să urez un sincer La Mulţi Ani Forţelor Terestre”, a declarat Nicolae Diaconu.
Manifestările dedicate Zilei Forţelor Terestre s-au încheiat cu o scurtă defilare la care au participat militarii Batalionului 33 Vânători de Munte Posada şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email