Ziua Copilului, sărbătorită la Centrul „Acces”

La Centrul de consiliere socio-educativă „Acces” s-a desfăşurat ieri proiectul „Ziua Copiilor”, care a fost coordonat de asistenţii sociali Maria Barbu şi Elena Becheru. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab”. Astfel, în cadrul proiectului, copiii de la centrul „Acces” au participat la o oră demonstrativă de pictură susţinută de elevii Seminarului Teologic. Mai mult decât atât, aceştia au luat parte la un concurs de pictură, ce a fost jurizat de cadrele didactice şi elevii din cadrul instituţiei de învăţământ. „Prin intermediul acestor acţiuni am vrut să marcăm şi la centrul „Acces” Ziua Internaţională a Copilului. Pentru copii a fost un prilej de bucurie şi la rândul lor i-au răsplătit pe oaspeţi cu prezentarea piesei de teatru „Glasul prieteniei”. La finalul programului aceştia au primit daruri din partea Serviciului Public de Asistenţă Socială”, au spus asistenţii sociali. Prin derularea proiectului „Ziua Copiilor” s-a urmărit îndeplinirea mai multor obiective. „Am vrut cu această ocazie să îi integrăm pe copii în mediul social, cultural şi educaţional, dar şi să realizăm o reţea de socializare între aceştia şi elevii de la Seminarul Teologic. Totodată, am dorit să îi recompensăm pe beneficiarii centrului pentru rezultatele bune obţinute în anul şcolar 2012 – 2013”, au mai spus asistenţii sociali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email