Ziua Absolventului la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”

Elevi, cadre didactice, dar şi părinţi s-au adunat, zilele trecute, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din municipiul nostru, pentru a-i sărbători pe absolvenţii Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, promoţia 2014, într-o festivitatea tradiţională intitulată „Ziua Absolventului”.
50 de ani de la înfiinţarea Şcolii „Mircea cel Bătrân”
Emoţii, nelinişti, satisfacţii, nedumeriri, au fost sentimentele care i-au înconjurat pe viitori liceeni, făcându-i totodată să se simtă sărbătoriţii zilei. Festivitatea a debutat cu intonarea imnului Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, după care a Ionel Marinescu, directorul instituţiei de învăţământ, a ţinut să îi felicite pe proaspeţii absolvenţi. „Bine aţi venit la cea de-a XVI- a ediţie a „Zilei Absolventului”. Aşa cum ne cere tradiţia, vom sărbători o nouă promoţie a Şcolii „Mircea cel Bătrân”. Însă, de această dată este o promoţie specială, deosebită. Chiar dacă în fiecare an spunem că avem una deosebită, acum chiar avem una, pentru că este cea de 50- a promoţie a şcolii. Pe 1 septembrie, Şcoala „Mircea cel Bătrân” împlineşte 50 de ani de existenţă. Aceşti copii au o misiune dificilă, pentru că trebuie să îi depăşească pe colegii lor de anul trecut, care au obţinut rezultate foarte bune la Evaluarea Naţională, piatra noastră de încercare. Anul trecut procentul de promovabilitate a fost de 98,03%”, a declarat Ionel Marinescu.
Apoi, festivitatea a continuat cu un moment de-a dreptul emoţionant, care a constat în predarea ştafetei de către şefii de promoţie din clasele a VIII- a către colegii lor din clasa a VII- a. De asemenea, viitorii liceeni au ţinut să le mulţumească dascălilor care le-au îndrumat paşii în ultimii patru ani de zile şi le-au urat mult succes foştilor colegi.
Ediţia din acest a „Zilei Absolventului” s-a încheiat cu un program artistic care a cuprins un recital muzical susţinut de corul şcolii, dar şi momente de dans oferite de Ansamblul de dans al Şcolii Generale „Mircea cel Bătrân”, coordonat de profesorul Ion Gârtonea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email