După un an de pauză cauzată de pandemie, anul acesta la Curtea de Argeş se organizează Zilele Municipiului. „Perioada va fi mai scurtă faţă de anii trecuţi, de patru zile probabil, dar dacă nu apare vreo interdicţie la nivel naţional, vom avea Zilele Municipiului”, ne-a spus primarul Constantin Panţurescu.
Zilele Municipiului Curtea de Argeş vor avea loc la jumătatea lunii august şi se vor termina, ca totdeauna, pe 15 august. Pe platoul din faţa sălii de sport vor fi organizate concerte, numele artiştilor urmând să fie făcute publice săptămâna aceasta. Festivalul „Carpaţi” nu va mai veni la Curtea de Argeş, se pare, dar administraţia locală pregăteşte argeşenilor alte surprize. Vom avea parte şi de tradiţionalul bâlci, cu mici şi bere, tiribombe şi alte asemenea lucruri.
Manifestările legate de organizarea Zilelor Municipiului ar urma să coste 100.000 de lei plus TVA, dacă propunerea făcută de primar va fi acceptată de Consiliul Local. Joi are loc şedinţa ordinară a lunii iulie, iar un proiect de hotărăre se referă la rectificarea bugetului, una dintre modificări fiind alocarea sumei de 100.000 de lei plus TVA pentru organizarea Zilelor Municipiului.
Daca pentru a organiza zilele municipiului se cheltuiesc 100 000 lei ar fi corect sa avem macar o estimare a castigurilor obtinute in urma acestor activitati.Nu cred ca argesenii duc asa de mult dorul aglomeratiei din oras in acele zile , mai ales ca acum orasul este sub asediul lucrarilor tocmai in centru , datorita strategiei ingineresti folosite.Nu spun ca nu e bine sa sarbatoresti orasul si sa pastrezi o traditie , dar cred ca ar trebui sa depasim putin nivelul fumului de la gratarele de mici si spectacole de doi lei , care costa mult.Se pare ca titulatura de „oras regal” nu se regaseste deloc in aceste zile de sarbatoare, dar cine stie , poate vom avea surprize frumoase din partea organizatorului.