În ultimii ani,administraţia locală de la Curtea de Argeş a organizat Zilele municipiul la jumătatea lunii august. Anul acesta, pentru că pe 13 august au avut loc funeraliile Reginei Ana, sărbătoarea a fost amânată. Primarul Constantin Panţurescu spune însă că şi în 2016 argeşenii vor avea câteva zile în care să-şi sărbătorească oraşul. „Zilele municipiului vor fi organizate în perioada 21 – 26 septembrie, dar aşteptăm confirmările de la firma care aduce artiştii la Curtea de Argeş”, ne-a spus primarul. De data aceasta, contractul cu firma care organizează festivităţile, de fapt concertele, este încheiat cu Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, acesta primind în folosinţă gratuită pentru perioada 21 – 26 septembrie terenul pe care vor avea loc manifestările. Consiliul Local a aprobat acordarea în folosinţă gratuită la şedinţa extraordinară de săpîtmâna trecută. De fapt, o hotărâre de acest gen a mai fost dată în luna iulie, numai perioada a fost schimbată, din 9 – 17 august, cum era iniţial, ân 21 – 26 septembrie.