Ziarul nostru a scris, într-unul din numerele trecute, despre zidul care sprijină parcul Nevers, de lângă Piaţa Centrală, care era distrus. Parful are mai multe probleme, dar cea mai mare dintre ele este zidul de sprijin, aproape distrus, scriam în urmă cu două săptămâni. „Trec zilnic pe aici şi mă uit la crăpăturile astea, cum se fac din ce în ce mai mari. Ar trebui refăcut zidul acesta, că ne vom trezi într-o bună zi că s-a surpat pământul pe trotuar şi apoi pe stradă”, ne declara un argeşean care locuieşte în zonă. Problema semnalată de ziarul nostru a ajuns la urechile şi ochii reprezentanţilor administraţiei locale şi a fost rezolvată. Vineri, zidul era refăcut.