Peste 30 de argeşeni au fost amendaţi şi alţi doi s-au ales cu dosare penale, în cursul zilei de marţi, în urma unei acţiuni demarate de poliţiştii din Curtea de Argeş şi din comunele arondate municipiului. Astfel, agenţii Biroului Poliţiei Rutiere au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 960 lei, pentru încălcarea normelor Codului Rutier, iar cei de la Ordine Publică au amendat şase persoane, cu 1.000 lei, pentru că au făcut scandal. De asemenea, poliţiştii Biroului Poliţiei Rurale au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.242 lei. De asemenea, agenţii postului de poliţie din Mălureni au întocmit dosar penal unui bărbat de 40 de ani, Dănuţ Ionel N., din Bucureşti, care conducea băut un autoturism, bărbatul având o concentraţie alcoolică de 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer din Băiculeşti a fost prins conducând sub influenţa alcoolului de lucrătorii Postului de Poliţie din aceeaşi localitate. Şi Bogdan B. (26 ani) s-a ales cu dosar penal, deoarece a refuzat testul cu etilotestul şi preluarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tot marţi, agenţii Postului de Poliţie Corbeni l-au amendat cu 1.000 lei pe Alexandru T., de 42 ani, concetăţean de-ai lor, după ce l-au prins transportând buşteni de fag, fără să posede documente legale.