Zăpadă de 23 de centimetri în Făgăraş, troiene de un metru

În urma căderilor de zăpadă din ultimele zile, în zona de creastă a masivului Făgăraș s-a depus un strat de aproximativ 23 cm, iar în foarte multe zone, din cauza viscolului, s-au format troiene de 80-100 de centimetri, informează Salvamont Argeş.  Aceasta situatie impune parcurgerea traseelor turistice montane din judetul Argeș cu precauție, folosind echipament de iarna complet: îmbrăcăminte și încălțări adecvate, beţe de schi, colțari, pentru zonele unde s-a format gheață. Lanterna nu trebuie să lipsească din rucsac, mai ales că, în această perioadă, ziua este mult mai scurtă, noaptea fiind în creștere. Cei care abordează traseele montane trebuie să aibă experiență de iarnă în parcurgerea traseelor montane sau să fie însoțiți de astfel de persoane experimentate”, îi sfătuiesc salvamontiştii pe cei care vor să meargă la munte.

De asemenea, conducătorii auto care intenționează să parcurgă Transfăgărășanul trebuie să aibă autoturismele echipate de iarnă, cu anvelope de zăpadă, lopată și antiderapant, deoarece suprafața carosabilului poate fi acoperită temporar de gheață. Chiar dacă se inenționează doar traversarea  șoselei, fără oprire, este indicat să existe în masina încălțări și îmbrăcăminte de iarnă, pentru a face față unei eventuale situații când este nevoie de activitate în afară (mânuirea lopeții sau ajutorarea șoferului pe porțiunile înghețate).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email