Yasmina Moscovici a expus la Muzeul Municipal

Muzeul Municipal Curtea de Argeş a găzduit, zilele trecute, vernisajul expoziţiei de pictură „Nudul – elogiu adus frumuseţii ideale” realizată de Yasmina Moscovici. La eveniment au participat Cristian Mitrofan, viceprimarul municipiului, Gabriel Moisescu, directorul instituţiei, consilierii locali Ştefan Dumitrache şi Gheorghe Nicuţ, artistul plastic Traian Duţă, reprezentanţii Societăţii Culturale Art Emis din Râmnicu Vâlcea dar şi alte personalităţi din municipiul nostru. Cu toţii au apreciat calitatea lucrărilor expuse şi modul în care au fost realizate nudurile. De asemenea, artista Yasmina Moscovici a fost felicitată pentru această nouă expoziţie, care s-a bucurat de un real succes. „Sunt onorat să particip la această acţiune deosebită. Tablourile sunt minunate şi ca să fac o glumă, cred că  acestea reprezintă mai mult un mărţişor pentru bărbaţi. Vreau să o felicit pe Yasmina Moscovici, despre care putem spune că este deja o argeşeancă de-a noastră”, a spus Cristian Mitrofan. Mai mult decât atât, Yasmina Moscovici a primit din partea Societăţii Culturale Art Emis Diploma Primăverii – 2013. Yasmina Moscovici s-a stabilit la Curtea de Argeş acum trei ani de zile, iar de atunci a reuşit să organizeze cinci expoziţii, dintre care trei personale şi două colective, atât în municipiul nostru cât şi la Bucureşti. Valoarea picturilor sale a fost apreciată şi dincolo de graniţele ţării sale natale, iar mule dintre operele care poartă semnătura sa se află acum expuse în colecţii particulare din Venezuela, Statele Unite ale Americii, Israel sau Elveţia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email