WC-urile publice, dezastre ecologice

Datorită monumentelor istorice importante care se află aici,  municipiul Curtea de Argeş are un potenţial turistic ridicat. Zeci de mii de turişti vin mai ales vara în municipiul nostru pentru a vizita Mănăstirea Argeşului, Biserica Domnească, Muzeul Municipal, dar şi alte obiective turistice. Însă, toţi aceştia se confruntă cu anumite probleme, una dintre cele mai importante fiind lipsa toaletelor publice. Pentru un municipiu cu pretenţii, această situaţie este foarte gravă. Turiştii spun că se plimbă chiar şi 20 de minute pentru a găsi o astfel de toaletă, iar de cele mai multe ori sunt nevoiţi să apeleze la restaurantele sau la terasele din municipiu. Spre exemplu, WC-ul public situat în Parcul Fântâna lui Manole este închis de o lungă perioadă de timp. Turiştii care îşi încearcă norocul aici vor găsi uşa încuiată cu lacăt. „Noi nu am văzut nici o toaletă publică pe aici prin zonă. Nu ştiu dacă este normal acest lucru, pentru că văd foarte multă lume pe aici. Am mai fost aici la Curtea de Argeş cu copiii şi nici atunci nu era deschis acest WC public. Noi nu putem decât să mergem la terasele din zonă în caz de nevoie. Cred că ar trebui totuşi ca în aceste zone turistice să existe măcar o toaletă publică”, spune Mihaela  Busuioc, coordonatoarea unui grup de elevi din Bucureşti.

„Dacă ai nevoie ce faci, alergi până acasă?”

Reprezentanţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală spun că intenţionează să reabiliteze toaleta. „La momentul acesta, SPGC nu are în administrare nicio toaletă publică. Până în urmă cu ceva timp, ne ocupam de toaleta din parcul Fântâna lui Manole, însă aceasta nu mai corespunde din punct de vedere sanitar şi ne-am văzut obligaţi să o închidem. Am discutat cu domnul primar şi intenţionăm să o reabilitam pe aceasta, în perioada următoare”, afirmă directorul Serviciului Public, Ioan Ghiţă. Pentru turişti, o soluţie poate fi toaleta din curtea Mănăstirii.
Chiar şi locuitorii municipiului sunt nemulţumiţi de lipsa unor WC-uri publice, mai ales că mulţi dintre au nevoie zilnic de ele. „E foarte rău că nu există astfel de toalete în oraş. Dacă ai nevoie ce faci, alergi până acasă? Mi s-a întâmplat de multe ori să nu am unde să mă duc. Ar trebui ca în perioada următoare să se construiască două, trei toalete măcar pe aici în centrul oraşului”, spune Marius Nicoară, un tânăr din municipiu.

Dacă te apucă în piaţa Ivancea…

Alte zone mai aglomerate din municipiu sunt cele ale pieţelor. Toaleta din Piaţa Ivancea era încuiată. Mai mult, din interior, prin grilajul de fier venea un miros înţepător căruia cu greu îi puteai rezista. „Toaleta nu este pentru oricine, ci doar pentru comercianţii din piaţă. Am închis-o pentru că veneau cei de la bar şi făceau mizerie. Este încuiată acum. Curăţenie fac femeile de serviciu”, spune un angajat al Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare. Oamenii care trec prin zonă se ţin cu mâna de nas când trec prin dreptul toaletei. „Nu vedeţi ce mizerie este. Se vede din stradă. Cine se ocupă de ea ar trebui să mai şi cureţe. Nu e greu să arunci o găleată de apă”, spune Ionuţ Mitulescu, din Curtea de Argeş.

Scările de bloc sau parcurile au devenit toalete publice

În Piaţa Centrală, de WC-ul public are grijă tanti Vasilica. Zilnic spală spaţiul şi curăţă cu clor toaletele. „Mamă, la mine e curat. De mult timp am grijă de acest WC. E 50 de bani taxa şi poate să vină oricine. Chiar dacă se face mizerie imediat dau cu găleata de apa şi curăţ. În fiecare zi dau şi cu clor”, spune femeia, în timp ce spălă pe jos. Argeşenii care locuiesc în blocurile situate pe bulevardul Basarabilor spun că de cele mai multe ori tinerii confundă toaleta chiar cu scara blocului. „Noaptea, mai sunt unii care vin şi fac mizerie în scară sau pe la colţul blocului. Câteodată miroase foarte urât. E lipsă de bun simţ şi educaţie. Eu cred că ar trebui montate câteva toalete ecologice, dar cred că şi pe acelea le-ar distruge şi nu cred că e o soluţie bună”, spune Marin Savu, din Curtea de Argeş. Astfel, cei care au trecut prin zona parcului Sân Nicoară, prin gangul de gangul de lângă fostul magazin Latot, prin parcări mai retrase sau pe lângă gardul Bisericii Domneşti au putut constata cu uşurinţă că aceste locuri au fost transformate în toalete publice.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email