Nici ieri argeşenii nu au scăpat de ploaia deasă şi rece, care pare că nu se mai opreşte. Cu umbrelele în mână sau îmbrăcaţi în pelerine de ploaie, oamenii au încercat totuşi să-şi desfăşoare activităţile zilnice obişnuite. Însă, nu a fost deloc uşor, având în vedere că au fost nevoiţi să facă un adevărat slalom printre bălţile uriaşe de pe trotuare, în acelaşi timp ferindu-se de apa aruncată de roţile maşinilor care treceau prin apa de pe străzi.
„Am venit în târg pentru că nu aveam ce face acasă”
Totodată, vremea urâtă de afară i-a alungat atât pe comercianţii cât şi pe clienţii care au venit în târgul săptămânal de haine second-hand. La ora 10:30, în locul în care se desfăşoară târgul erau doar câteva maşini şi două – trei corturi mari, care acopereau tarabele cu haine şi încălţăminte. Dacă unii dintre comercianţi s-au încumetat să-şi întindă marfa pe mese, alţii, deşi au venit în târg, au renunţat să mai despacheteze sacii ci haine din cauza vremii nefavorabile. Bine îmbrăcaţi, cu geci groase şi cu cizme sau bocanci în picioare, aceştia încercau să uite de timpul mohorât. „Am venit în târg pentru că nu aveam ce face acasă”, spune râzând unul dintre comercianţi. „Mai în glumă mai în serios am zis să venim în târg cu gândul că se va opri ploaia şi poate facem şi noi nişte bani, dar nu am avut noroc. Asta este, toamna ne aşteptăm la zile din astea ploioase. Stăm şi noi două – trei ore şi dacă nu vine nimeni plecăm”, spune un alt comerciant. O parte dintre vânzători nu au mai aşteptat deloc şi după doar câteva minute s-au urcat în maşini şi au plecat acasă. „Nu strică o plimbare pe vremea asta. Am vrut să văd dacă sunt colegii la târg. Unii au întins corturile, iar alţii nici măcar nu s-au dat jos din maşina. Pe vremea asta nu ai ce faci aici. Nici eu nu mai scot marfa din maşină că o ud degeaba”, spune un tânăr comerciant.
Clienţi puţini în târg
Cei care obişnuiau să vină în fiecare săptămână de la Râmnicu Vâlcea au renunţat de această dată, pentru că nu puteau să-şi acopere nici măcar cheltuielile cu benzina. Însă, în ciuda ploii, câţiva argeşeni, cu umbrelele în mână, au venit în târg în speranţa că vor găsi marfă bună, dar şi la preţuri mai mici. Printre aceştia se aflau nişte elevi cu ghiozdanul în spate şi alţi oameni ascunşi sub pelerine de ploaie sau cu glugile de la haine bine trase pe cap. După nici 10 minute s-au lăsat păgubaşi şi au părăsit în grabă târgul. „Îmi trebuie ceva de încălţat mai ieftin şi dacă nu am găsit prin oraş am venit în târg. Ştiam că nu vin mulţi comercianţi din cauza vremii, dar am vrut să încerc şi aici. Nu veneam pe ploaia asta în târg, dacă nu aveam nevoie de o pereche de bocanci. Dacă nu găsesc, mai vin şi săptămâna viitoare, când vor fi mai mulţi oameni cu marfă”, spune Marius Iorga, un bărbat din municipiu.
Dacă cei din târgul second-hand au fost şi ieri „la datorie”, nu acelaşi lucru se poate spune despre comercianţii care vând haine noi. În sectorul rezervat acestora nu se afla nici măcar o maşină.