“Implicarea domnului deputat Adrian Miuțescu, prin faptul că a reușit să obțină anul trecut avizele de la toate ministerele de resort, prin discuțiile purtate cu domnul Ludovic Orban care în calitate de prim-ministru a introdus planul domeniului schiabil Ghițu-Molivișu în master planul de turism, va ajuta foarte mult evoluția proiectului”.
Cel mai important proiect turistic al județului Argeș, domeniul schiabil de la Ghițu-Molivișu se va realiza, indiferent de ce spun adversarii politici ai PNL. Atât președintele PNL, Ludovic Orban cât și președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu au susținut la ministerele de resort implicate în acest proiect, obținerea avizelor necesare demarării construcției stațiunii montane. Obiectivul major este transformarea zonei Ghițu într-o staţiune turistică de interes naţional, în conformitate cu standardele UE, dar în subsidiar va ajuta la dezvoltarea economică și turistică a județului Argeș. Demarat în anul 2012, proiectul a fost abandonat de fosta administrație a Consiliului Județean, după pierderea finanțării europene, însă liberalii nu pot lăsa ca acest plan să fie părăsit într-un sertar.
“Proiectul Ghițu-Molivișu continuă chiar dacă ani la rând nimeni din cadrul administrației județene nu a mai mișcat un deget. Însă cu sprijin din partea președintelui Ludovic Orban am reușit să îl introducem în master planul de turism al României și să obținem, anul trecut, avizele necesare demarării construcției. Așa cum am spus, îmi voi dedica următorii ani pentru proiectele județului Argeș, iar domeniul schiabil de la Ghițu-Molivișu reprezintă unul dintre obiectivele mele prioritare. O stațiune montană, situată la aproape 90 de kilometri de Pitești, conectată la autostrada Sibiu-Pitești, la A1 și la drumul expres Craiova-Pitești va poziționa județul nostru pe harta turistică a României. Colegii noștri implicați în realizarea sa, fac toate demersurile legale, în așa fel încât să demarăm cât mai repede cu putință lucrările la stațiunea turistică Ghițu-Molivișu”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.
Acum, după ce liberalii au făcut toate demersurile pentru aprobarea avizelor, administrația județeană spune că nu mai are bani pentru domeniul schiabil, cu toate că anul trecut au fost alocați ADI Ghițu-Molivișu aproape 16 milioane de lei ca finanțare, printr-o hotărâre a Consiliului Județean. Liberalii susțin acest mare proiect turistic al județului Argeș și vor lupta până când în această stațiune vor schia turiști români și străini.
Președintele ADI Ghițu-Molivișu, Gabriel Dică, susține la rândul său că realizarea proiectului are nevoie de implicarea tuturor factorilor decizionali. “Salutăm implicarea și susținerea atât la nivel guvernamental cât și pe plan local. Implicarea domnului deputat Adrian Miuțescu, prin faptul că a reușit să obțină anul trecut avizele de la toate ministerele de resort, prin discuțiile purtate cu domnul Ludovic Orban care în calitate de prim-ministru a introdus planul domeniului schiabil Ghițu-Molivișu în master planul de turism, va ajuta foarte mult evoluția proiectului. În continuare ne bazăm pe acest sprijin și prin astfel de demersuri la nivel central am toată convingera că vom demara lucrările cât mai curând. În acest moment deținem o hotărâre adoptată anul trecut de Consiliul Județean prin care a fost alocată, domeniului schiabil de la Ghițu-Molivișu, suma de 16 milioane de lei și este important ca acest plan de finanțare să fie dus la bun sfârșit. La rândul nostru, facem toate eforturile în așa fel să demarăm lucrările cât mai curând”, a precizat Gabriel Dică.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș