Vom plăti mai mult pentru gunoi

Începând de luna viitoare, deşeurile menajere produse de persoanele din municipiu nu va mai putea fi transportate la groapa de gunoi situată  la ieşirea din oraş. Cum mizeriile vor fi duse cel mai probabil la Albota, nu este exclus ca cetăţenii să plătească facturi mai mari că pentru maşinile de gunoi vor fi nevoite să parcurgă mai mulţi kilometri iar acest lucru înseamnă o cheltuială în plus. Conform normelor europene, începând cu data de 16 iulie va fi sistată depozitarea mizeriilor la groapa de gunoi iar pe maidanului plin cu resturi menajere va fi construită o rampă de transfer ce va deservi atât municipiul Curtea de Argeş cât şi comunele limitrofe. “Din luna iulie, vor începe procedurile pentru închiderea gropii de gunoi. Depozitul va fi închis ecologic iar la finalizarea lucrărilor acolo va fi realizată doar o staţie de transfer. Lucrările vor dura ani de zile şi până vor fi gata deşeurile produse de cei din Curtea de Argeş vor fi duse la depozitul de la Albota sau la cel de la Mioveni. Cu siguranţă va fi aleasă varianta cea mai ieftină”, a precizat Constanţa Cârstea, inspector în cadrul Biroului de Mediu din cadrul primăriei. La nivelul judeţului Argeş se derulează proiectul I.S.P.A. “Managementul integrat al deşeurilor solide”, proiect ce are ca obiectiv principal închiderea tuturor gropilor de gunoi existente şi realizarea unui depozit ecologic la Albota unde vor ajunge toate deşeurile celor care locuiesc în judeţul nostru. În restul localităţilor, vor fi realizate numai staţii de transfer unde gunoiul va fi sortat şi compactat iar apoi materialele reciclabile vor fi trimise în depozite speciale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email