O echipă a Travel Channel a filmat timp de trei zile în nordul judeţului Argeş pentru un reportaj de două ore care va fi difuzat în luna octombrie în Statele Unite ale Americii.
Sătenii din comuna argeşeană Arefu au rămas cu gurile căscate când au văzut şapte oameni urcând la cetatea lui Vlad Ţepeş cu saci imenşi de echipamente. Cele 1400 de trepte de la şosea şi până la ruine au fost urcate repede, deşi ţăranii erau gata să parieze că urcuşul va dura multe ore. „Au venit aici la noi mulţi oameni, mai de departe, mai ciudaţi, dar ăştia parcă erau hamali. Parcă au cărat pietre de moară. Am auzit că au şi aruncat şi pe cineva de sus, de la cetate”, crede Veta lu’ Avram, din Arefu.
Echipa a petrecut o zi la cetate. „Pregătim un reportaj despre legende şi tradiţii, iar despre Argeş am aflat de pe Internet”, a declarat producătorul echipei.
Mai întâi, cameramanii, sunetistul, producătorul, responsabilul cu elementele tehnice şi translatorul s-au oprit la Mănăstirea Curtea de Argeş şi au reconstituit legenda meşterului Manole. S-au folosit de câţiva seminarişti şi de prietenele lor. O fată a jucat rolul Anei, cea zidită în biserică, iar tinerii s-au distrat copios. „A fost amuzant. Vom fi celebri în America”, glumeşte Ionuţ, unul dintre protagonişti.
„Misterious Journey”
„Am încercat să mergem şi pe legendă, dar şi pe adevăr. Se filmează zeci de ore pentru ca totul să iasă bine. Uneori, scenele sunt repetate”, spun membri echipei. La cetatea lui Vlad Ţepeş era cam frig, dar americanii nu au făcut niciun compromis. Au reluat scenele care nu au ieşit de la prima filmare până când totul a fost perfect.
Pe parcursul filmărilor, şoferul grupului a fost, pe rând, vampir, Vlad Ţepeş, turc, şi alte personaje necesare realizării reportajului care va fi difuzat sub genericul “ Misterious Journey”. De la Argeş, echipa canalului american a plecat spre Braşov şi Sighişoara, în căutarea altor locuri încărcate de legende.
La Arefu, jurnaliştii de televiziune, mai ales cei de la Discovery ori National Geographic sunt personaje obişnuite. În fiecare an măcar câte o echipă de la câte un astfel de canal fimează un reportaj. „Anul trecut au fost unii de mi-a fost frică de ei. Au stat două zile în sat şi ieşeau noapte şi beau şi ţipau în limba lor”, mărturiseşte ţaţa Veta lu Avram. „Ce zic ei de vampiri sau mai ştiu eu ce, nu e domnule adevărat. Vin şi cască gura la cetate, de parcă în ţara lor nu au ziduri”, spune femeia de 74 de ani care nu poate să-i ierte pe „veneticii” care spun de toate despre satul ei.