Argeşul a primit o nouă avertizare de tip cod galben, de această dată pentru precipitaţii şi vânt puternic. După ninsorile din ultimele zile, a venit timpul ca ploile şi poleiul să ia locul zăpezii. Atenţionarea este valabilă până joi seara, la ora 20.00, iar meteorologii anunţă că vor cădea precipitații însemnate cantitativ. Precipitațiile vor fi la început mai ales sub formã de ninsoare, iar în cursul nopții și al zilei de astăzi se vor transforma în lapovițã și ploaie iar local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat iar la munte poate să atingă 100 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 1 grad, iar cele minime între -2 și 3 grade.