Vin americanii la Clubul Iubitorilor de Cultură

Mâine, la ora 16:00, la Casa de Cultură „George Topârceanu” se va desfăşura cea de-a doua întâlnire din această lună a Clubului Iubitorilor de Cultură. În deschiderea evenimentului se va vernisa expoziţia Concursului Internaţional de Artă „Curcubeu”, care a fost organizat de Clubul Copiilor Curtea de Argeş. Reuniunea culturală va continua cu vernisajul unei expoziţii de pictură realizată de Ioana Mamali, care va fi urmată de o prezentare susţinută de Cătălin Mamali, care va vorbi despre complexul Oracol –Sfinx. Cei doi invitaţi vin din Dubuque, Iowa, SUA, şi sunt primii protagonişti de peste hotare ai Clubului Iubitorilor de Cultură. În cadrul programului va fi prezentată cartea „Reeducarea în România comunistă (1945 – 1952). Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov”, scrisă de istoricul Mircea Stănescu. Cartea este primul volum dintr-o serie de trei volume, următoarele fiind în curs de apariţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email