Victorie pentru antrenor


După ce Dacia Mioveni a învins marţi în Cupa României cu 3 – 0 la Videle echipa Petrolul din localitate, sâmbătă la Mioveni a urmat prima victorie din acest campionat: 2 – 0 cu Drobeta Tr. Severin. Este a doua victorie a Daciei cu Marius Stoica antrenor principal, pentru că Iordan Eftimie se află în spital fiind operat la tendonul lui Ahile. „Grecul” s-a accidentat bizar la un antrenament când dădea jucătorilor nişte pase simple. Eroul partidei a fost brazilianil Ayza care a reuşit o „dopieta” de toată frumuseţea în minutele 28 şi 89. „Îi dedicăm această victorie antrenorului Iordan Eftimie care este în spital şi a urmărit meciul la tv”, spunea antrenorul secund, Marius Stoica, cel care în ultimile două meciuri a preluat prerogativele lui Eftimie.

Putea fi 5 – 0, dar şi 1 – 1!!!

În primul sfert de oră a fost un joc de tatonare în care a ieşit în evidenţă juniorul Daciei, Bogdan Preda. Spre surprinderea tuturor, Preda nu alerga, ci mergea pe teren cu capul plecat ca şi când era la un antrenament deja terminat. Marius Stoica l-a schimbat în minutul 25, iar după meci, conducerea clubului din Mioveni i-a transmis antrenorului că juniorul Bogdan Preda nu mai are ce căuta în lotul Daciei. Muştruluit serios de antrenori şi conducători după un început ezitant de campionat, brazilianul Ayza s-a „scos” prima dată în minutul 28 când a deschis scorul cu un şut de la 18 metri uşor deviat de fundaşul Ignat: 1 – 0 pentru Dacia. Au urmat cinci mari ratări ale celor de la Dacia până ăn minutul 79. Apoi jucătorii oaspeţi irosesc două ocazii rarisime: Eduard Stoica şi Roşianu nu găsesc poarta din situaţii ideale, singuri, la numai 5-6 metri de poarta lui Ilie!!!

Eurogol în minutul 89

Scăpată ca prin minune de un nedrept 1 – 1, Dacia va majora scorul în minutul 89 prin acelaşi Ayza care şutează imparabil de la 20 de metri după o cursă de 30 de metri în care a pătruns şi driblat tot ce i-a ieşit în cale: 2 – 0 şi meciul era jucat. Arbitrul bucureştean Florin Miron n-a făcut mari greşeli, dar a demonstrat că este departe de această meserie de arbitru, legea avantajului fiindu-i complet străină.

„Cei care ne-au dezamăgit vor pleca”

Prezent la meci, primarul Ion Georgescu era mulţumit de rezultat, dar nemulţumit de evoluţia mai multor jucători, în special a juniorului Bogdan Preda. „Jucătorilor din lotul Daciei li s-au dat mai multe şanse de fi titulari şi a evolua în meciuri oficiale. Faptul că unii n-au confirmat, este treaba lor. Noi nu-i mai putem ţine, deoarece nu suntem o societate caritabilă”, spunea primarul Ion Georgescu.

A „îngheţat” la ratările oaspeţilor

Preşedintelui clubului Dacia Mioveni, Ion Tuţală a „îngheţat”, cu toate că era o căldură insuportabilă, în minutele 79 şi 80, atunci când oaspeţii au ratat cele două mari ocazii de egalare. „Am avut mari emoţii la acele faze, dar bine că am câştigat până la urmă cele trei puncte. În general s-a jucat bine, dar trebuie să recunosc faptul că mai sunt lucruri de pus la punct. Urmează un meci greu etapa viitoare la Vâlcea, şi vrem să nu pierdem”, spunea preşedintele Ion Tuţală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email