Victor Socaciu, George Nicolescu, Cătălin Stepa şi Maria Ploae vin la Curtea de Argeş

Mâine, la ora 18:00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu”, din municipiul Curtea de Argeş se va desfăşura un spectacol extraordinar de muzică folk susţinut de Victor Socaciu, George Nicolescu, Cătălin Stepa şi actriţa Maria Ploae. Evenimentul este inclus în cadrul Festivalului Primăverii, care se desfăşoară în această perioadă la Centrul de Cultură şi Arte. Preţul unui bilet de intrare la spectacol este de 20 de lei. Cunoscutul interpret revine la Curtea de Argeş, după ce în anul 2009 a susţinut la Casa de Cultură un concert împreună cu formaţia „Biroul Executiv” şi cu invitatul special George Nicolescu. „După ce am obişnuit publicul cu piese de teatru, iată că acum a venit rândul unei serii de spectacole de muzică. Pe lângă soliştii consacraţi, care vor urca pe scenă, avem invitată de această dată şi o actriţă, pe Maria Ploae. Faptul că s-au vândut foarte repede biletele mă bucură şi cu siguranţă acest spectacol poate fi considerat un mărţişor pentru argeşeni”, a spus Cristian Mitrofan, manager Casa de Cultură.
Despre artişti
Victor Socaciu, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de muzică folk s-a născut pe data de 14 ianuarie la Braşov şi s-a remarcat ca fiind un talentat artist şi realizator de emisiuni de televiziune. În anul 1970 interpretul a debutat pe scena cu trupa rock Zodiac, iar din anul 1973, a activat în cadrul Cenaclului „Dacia Felix” din Centrul Universitar Braşov, iar primele sale cântece folk s-au bucurat de un real succes în mediul studenţesc. În anul 1975 a avut loc debutul său la radio cu piesa „Nălucile Amintirilor”, iar în anul 1976 a debutat la Cenaclul „Flacăra”. Victor Socaiu a devenit, în anul 1991, producătorul Festivalului Naţional de muzică folk „Om Bun”. Interpretul a semnat genericul mai multor emisiuni radio şi TV printre care „Ceaiul de la ora 5”, „Arca Marinei” şi „Ora fără catalog”. Artistul a lansat anul trecut albumul „Iedera”, care conţine 12 cântece.
Un alt artist de renume care va urca pe scena Centrului de Cultură şi Arte este George Nicolescu. Interpretul s-a născut pe 12 martie la Ploieşti. Autodidact, el şi-a făcut debutul la Cluj, iar în anul 1970 a câştigat premiul întâi festivalul „Tinereţe pe portativ”. După revoluţia din 1989, George Nicolescu a fost angajat timp de câteva luni ca solist la ansamblul „Optimiştii”, o trupă a artiştilor interpreţi sau executanţi orbi. S-a pensionat în anul 1992, dar a luat parte la diferite spectacole şi a cântat în restaurante, în scopul de a-şi câştiga existenţa. În toamna anului 2002, la zece ani dup ce s-a retras, Nicolescu a revenit în partea de sus a topurilor româneşti printr-un duet cu trupa „UNU’”, cu single-ul „Cântec pentru sănătatea ierbii”. În decembrie 2007, artistul a lansat albumul „Muzică uşoară…lăutărească” împreună cu mai mulţi muzicieni de vârsta lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email