Viceprimarul Cristian Mitrofan spune că „La Curtea de Argeş echipa USL e sudată”

Prezent la conferinţa de presă pe care senatorul liberal Ion Popa a susţinut-o la sfârşitul săptămânii trecute în municipiu, viceprimarul Cristian Mitrofan, preşedinte interimar al PNL Curtea de Argeş, a declarat că „la Curtea de Argeş echipa USL e sudată”. „Am lăsat deoparte politica şi facem mai multă administraţie”, a spus Mitrofan, subliniind că „la noi (Mitrofan şi primarul Diaconu – n.a.) e mai mult decât o relaţie colegială, e una de prietenie. Suntem compatibili şi facem tot posibilul ca lucrurile să meargă aşa cum trebuie”. De altfel, la conferinţă a fost prezent şi primarul Nicolae Diaconu care a susţinut declaraţiile viceprimarului său.
La sfârşitul acestei luni, la PNL Curtea de Argeş vor avea loc alegeri, iar senatorul Popa, preşedinte al PNL Argeş, e convins că preşedintele interimar va deveni preşedinte „cu acte în regulă”. De altfel, Mitrofan a făcut un nou Birou permanent Local în care au intrat reprezentanţi ai tuturor „aripilor” din partid, astfel încât PNL să vorbească la Curtea de Argeş pe „o singură voce”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email