Viceprimarul Cristian Mitrofan propune Concurs de proiecte pentru centura municipiului

Şoseaua de centură a municipiului Curtea de Argeş pare un vis din ce în ce mai îndepărtat, după ce licitaţia pentru lucrări a avut soartă grea, ajungând de patru ori la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi de două ori la Curtea de Apel. În acest moment comisia de licitaţie din Primărie trebuie să reevalueze toate ofertele, să anunţe câştigătorul şi apoi să se aştepte la reluarea circului cu contestaţiile la CNSC şi la Curtea de Apel. Viceprimarul Crsitian Mitrofan s-a gândit însă la o soluţie pentru şoseaua de centură, o soluţie pe care au mai aplicat-o şi alţii. „Cred că un concurs de proiecte, cu un premiu rezonabil, ar fi bun. S-a mai făcut şi prin alte părţi şi a avut succes. Să fie un concurs pentru arhitecţi şi studenţi, să vedem ce putem scoate de la şoseaua asta de centură. Este cert că trebuie făcut ceva şi cred că un concurs de acest gen ar fi binevenit”, a declarat viceprimarul Mitrofan la conferinţa de presă a PNL Curtea de Argeş, organizaţie al cărei preşedinte este.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email