Vicepreşedintele PDL Curtea de Argeş, Vasile Sabie, a avut iniţiativa convocării a trei şedinţe, cu organizaţia de tineret, cu cea a pensionarilor şi cu organizaţia de femei a PDL Curtea de Argeş. Sabie a participat la primele două întâlniri, a treia urmând să aibă loc zilele acestea. „După schimbarea care a avut loc la vârful conducerii organizaţiei de tineret au plecat din partid câţiva membri, dar asta nu înseamnă că pentru noi asta reprezintă o pierdere. Oricum, cei care au plecat s-au autoeliminat din organizaţie, prin aceea că nu au mai participat la întruniri şi nu au mai luat parte, în general, la activităţile noastre. Deci, nu am pierdut prin plecarea lor, ci poate am câştigat”, a spus Vasile Sabie.
„Noi vrem să rezolvăm problemele argeşenilor!”
În legătură cu şedinţa pe care organizaţia de seniori a avut-o cu pensionarii din PDL, Vasile Sabie afirmă că „Strângem rândurile cei care suntem cu sufletul alături de PDL, membrii de bază, cei cărora ne pasă de partid”. Fiecare dintre cele trei organizaţii, de tineret, de pensionari şi de femei, va avea câte un responsabil pentru diverse departamente. „Vor fi membri care se vor ocupa de departamentul organizatoric, de cel politic, de relaţia cu presa, etc. Locuitorii municipiului trebuie să ştie că noi vrem să le rezolvăm problemele, iar noi trebuie să ştim ce necazuri au. Din acest motiv, membrii PDL Curtea de Argeş vor sta de vorbă cu cetăţenii permanent, ca să afle ce probleme au”, a mai spus vicepreşedintele PDL Curtea de Argeş, Vasile Sabie, democrat liberalul cu cele mai mari şanse de a fi desemnat candidatul PDL pentru fotoliul de primar al Curţii de Argeş.