Vicepreşedintele organizaţiei locale, Vasile Sabie, declară „PDL se va implica în amenajarea drumurilor din cartierul Marina!”

„Este foarte greu de stabilit o ordine a lucrărilor care trebuie făcute în oraş, pentru că toate cartierele mărginaşe au mare nevoie de lucrări”, a declarat la conferinţa de presă a PDL vicepreşedintele organizaţiei locale, Vasile Sabie. În opinia sa, doar la Valea Sasului pare a fi un pic mai bine din punct de vedere al drumurilor, iar în rest e dezastru. „În cartierele Marina şi Poştei, locuitorii îşi lasă maşina la asfalt şi merg pe jos, pentru că nu pot altfel”, a spus Sabie. El le-a dat şi o veste bună cetăţenilor care locuiesc în zonele menţionate – „PDL se va implica în amenajarea drumurilor în Marina şi Poştei. Ne vom implica pentru reabilitarea acestor drumuri pe banii membrilor partidului nostru”, a mai declarat vicepreşedintele PDL Curtea de Argeş, Vasile Sabie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email