Vicepreşedintele Florea Costache a fost înmormântat cu onoruri militare

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florea Costache, a fost condus ieri pe ultimul drum de peste o mie de oameni. Printre cei care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu s-au numărat atât oficialităţi, cât şi simpli cetăţeni care au avut ocazia să-l întâlnească pe cel care a fost primul şef al administraţiei judeţene de după 1990. Alături de familia îndoliată s-au aflat senatori şi deputaţi de Argeş, consilierii judeţeni, primari din zeci de localităţi, dar şi numeroşi subordonaţi şi colaboratori. La înmormântare a fost prezent şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, care a fost în trei legislaturi senator de Argeş. Slujba religioasă a fost oficiată în cursul dimineţii de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la biserica Mavrodolu din Piteşti. Apoi, cortegiul funerar a poposit pentru un sfert de oră la sediul Consiliului Judeţean Argeş, unde angajaţii  i-au adus un ultim omagiu celui care a lucrat în instituţie timp de 19 ani. Florea Costache a fost înhumat la Cimitirul Sfântul Gheorghe din Piteşti, cu onoruri militare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email