La sfârşitul săptămânii trecute, în premieră în municipiul nostru, s-a desfăşurat concursul „Miss şi Mister Boboc Curtea de Argeş”. Însă, în deschiderea balului, ce s-a desfăşurat într-un club din Curtea de Argeş, a avut loc un alt eveniment inedit, respectiv o gală de box la care a participat şi vicecampionul european Bogdan Juratoni.
Prima ediţie a Balului „Miss & Mister Boboc Curtea de Argeş”, a început cu o gală de box, organizată cu sprijinul Clubului Sportiv „Adi Box” din municipiu. La eveniment au fost prezenţi şi Nicolae Diaconu, primarul municipiului, Ştefan Dumitrache, manager Muzeul Municipal, deputatul Mihai Deaconu, Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iaşului, dar şi numeroase cadre didactice. „Îi felicit pe organizatorii acestui eveniment deosebit adresat tinerilor. Este ceva inedit şi nou la Curtea de Argeş şi sper ca şi în viitor să se mai organizeze astfel de gale sportive. Cu acest prilej, vreau să vă urez tuturor Sărbători fericite şi un an nou mai bun”, a declarat edilul. Astfel, în cadrul galei de box, alături de tinerii sportivi din Curtea de Argeş au participat la luptele demonstrative şi juniorii de la clubul Dinamo Bucureşti, unul dintre cel mai bune din ţară.
În primele două meciuri ale galei, în ringul amenjat special în clubul din Curtea de Argeş, s-au luptat boxerii de la cele două cluburi participante, iar în cel de-al treilea meci, doi campioni naţionali de la Dinamo Bucureşti au susţinut un meci demonstrativ excepţional, care a fost pe placul publicului prezent. Apoi, a urmat cel mai aşteptat moment al serii.
Meci demonstrativ Bogdan Juratoni – Adrian Florescu
În ring şi-a făcut apariţia vicecampionul european Bogdan Juratoni, timp în care atmosfera din club a devenit de-a dreptul incendiară. Acesta a susţinut un scurt anternament alături de antrenorul său, Gheorghe Napoleon, după care, tot într-un meci demonstrativ, l-a înfruntat pe Adrian Florescu din Curtea de Argeş, multiplu campion naţional la box. Partida a fost una spectaculoasă, cu multe serii de lovituri puternice care i-au impresionat pe cei prezenţi. Însă, la finalul meciului, cei doi sportivi şi-au strâns mâinile şi le-au transmis celor din public, în special tinerilor, să se îndrepte către sălile de sport şi să spună „Nu violenţei!”. Totodată, toţi sportivii care au urcat în ring au primit diplome din partea organizatorilor.
Programul a continuat cu Balul „Miss & Mister Boboc Curtea de Argeş”, în cadrul căruia s-au întrecut 12 perechi de concurenţi de la instituţiile de învăţământ din municipiu. Lupta pentru mult râvnitele titluri nu a fost una uşoară, şi asta pentru că bobocii au fost nevoiţi să treacă prin mai multe probe inedite, care i-au pus în dificultate. Astfel, după ce au răspuns la întrebări capcan[, au dansat sau au cântat, la finalul eveniemntului toţi concurenţii au fost declaraţi câştigători şi au fost recompensaţi cu o excursie la munte.