Verificări pe cursurile de apă

În ultimele 24 de ore, în bazinul hidrografic Argeș – Vedea au fost înregistrate precipitaţii generalizate, maxima de 20,7 litri pe metrul pătrat fiind măsurată la staţia hidrometrică Voina, pe râul Târgului, informează joi printr-un comunicat  de presă Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea. La Brădet, pe râul Vâlsan au fost înregistraţi 14,5 l/mp, la Stolnici 16,8 l/mp, la Arefu 12,9 l/mp iar la Piteşti 11.9 l/mp. La 49 de staţii hidrometrice, din cele 61 administrate de ABA Argeş– Vedea, nivelul apei a fost în creştere. Din cauza precipitaţiilor prevăzute şi a propagării, debitele pe majoritatea râurilor vor fi în creştere și în următoarele zile. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeş– Vedea reamintesc autorităţilor locale să ia măsurile necesare pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apei (poduri, podeţe, rigole, canale) pentru a preîntâmpina inundaţiile. Inspectorii ABAAV împreună cu reprezentanţii IJSU Argeş, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş și Gărzii Forestiere sunt în plină acţiune de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă la nivelul judeţului Argeş. Sunt urmărite: 

– existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor;

– existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite;

– modul în care au fost realizate sau întreţinute şanţurile şi rigolele de surgere a apelor pluviale în localităţi;

– cursurile de apă pe care, în anii anteriori, s-au produs blocaje ce au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale şi zonele în care au avut loc inundaţii ca urmare a nerealizării sau neîntreţinerii corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.

Controalele vor dura până la data de 30 martie,  urmând ca până la finalul lunii aprilie 2016 se fie elaborat un Raport de Sinteză cu centralizarea localităţilor verificate, a concluziilor rezultate, a termenelor şi măsurilor stabilite, raport ce va fi aprobat de către Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi înaintat Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email