Consilierul local Vasile sabie a fost ales joi seara în funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a PDL Curtea de Argeş. Conferinţa municipală de alegeri s-a desfăşurat în sala mare a Primăriei, în prezenţa a 94 de delegaţi argeşeni. La eveniment au participat Bogdan Cantaragiu, vicepreşedinte PDL, Cătălin Teodorescu, preşedinte interimar PDL Argeş, Olimpia Doru, preşedinte organizaţia de femei PDL Argeş, consilierii locali Costinel Vasilescu, Gheorghe Nicuţ şi Victor Suhan, dar şi primarii democrat liberali Virgil Baciu din Corbi, Nicolae Barbu din Valea Iaşului şi Dragoş Boncea din Poienarii de Argeş.
„Am fost desemnat de conducerea PDL să răspund de zona Muntenia, din care face parte şi municipiul Curtea de Argeş. Mă bucur foarte mult că sunt aici, dar şi că aţi venit în număr mare la aceste alegeri. Vă mulţumesc în numele partidului şi vreau să vă mai spun că sunt convins că lucrurile vor merge bine în continuare”, a declarat Bogdan Cantaragiu, chiar în deschiderea conferinţei. După ce ordinea de zi a fost aprobată de delegaţii prezenţi, Vasile Sabie a prezentat un raport de activitate al organizaţiei locale de la ultimele alegeri şi până în prezent.
Doi candidaţi la funcţia de preşedinte
Apoi, la invitaţia lui Bogdan Cantargiu, cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, Doru Georgescu şi Vasile Sabie, şi-au prezentat programele pe care intenţionau să le pună în practică, în cazul în care ar fi câştigat alegerile. „Vă mulţumesc pentru participare. Din anul 1974 sunt legat de acest oraş, pentru că atunci am fost aproape de echipa de fotbal locală, care a promovat în divizie. Am fost un om de echipă şi rămân fidel crezului de echipă. Îmi doresc să avem un oraş din care tinerii să nu mai plece, iar pe stradă sau în parcuri să vedem bătrâni veseli, nu trişti, ca acum. Sunt convins că astfel de gânduri îl animă şi pe colegul meu. Nu vreau să vă prezint un program, pentru acesta trebuie stabilit împreună cu echipa. În orice condiţii rămân al dumneavoastră”, a declarat Doru Georgescu. La rândul său, Vasile Sabie a ţinut un discurs în cadrul căruia şi-a anunţat oficial candidatura la funcţia de primar al municipiului Curtea de Argeş. „Vă cer votul pentru că am început o construcţie pe care trebuie să o finalizăm împreună. Totodată, îmi anunţ intenţia de a candida la funcţia de primar. Dacă anul trecut am reuşit să obţinem patru mandate de consilier local, în 2016 ne dorim în plus să câştigăm şi funcţia de primar, dar şi un mandat de deputat pe Colegiul de Nord. Există o vorbă la noi. „Toate la timpul lor”. Pentru mine şi echipa mea acum este timpul”, a declarat Vasile Sabie.
În ultima parte a conferinţei, delegaţii au fost invitaţi la cabinele de vot. Astfel, în urma voturilor exprimate, Vasile Sabie a fost ales preşedinte al PDL Curtea de Argeş, cu un număr de 49 de voturi, devansându-l pe contracandidatul său, Doru Georgescu, care a obţinut 45 de voturi, în timp ce un singur buletin de vot a fost anulat.
„Vizăm postul de primar şi 7 consilieri locali!”
După anunţarea rezultatului alegerilor, preşedintele Vasile Sabie ne-a acordat un interviu.
Cum aţi caracteriza acum organizaţia locală a PDL?
– Putem spune că joi seară, cu ocazia alegerii noului BPL al PDL Curtea de Argeș în cadrul Conferinței Municipale de alegeri, după ce anterior finalizasem alegerile la toate cele 16 OSV și la organizațiile interne, pensionari, femei și tineret, am încheiat cea mai importantă etapă din programul de reconstrucție. Am dorit cu această ocazie să dăm o „lecţie” de organizare și democrație, să arătăm electoratului că PDL la Curtea de Argeș este viu, se întărește și privește cu optimism spre campaniile electorale ce urmează.
Cum au decurs alegerile, din punctul dvs. de vedere?
– Au fost prezentate două programe politice, ușor diferite ca strategie și viziune, dar amândouă cu un ideal comun, acela de unitate și continuare a muncii în echipă și sunt convins că din această competiție am ieșit mai uniți, mai puternici, mai încrezători în forțele noastre. Doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au dat votul de încredere, doresc să mulțumesc d-lui Georgescu și echipei care l-a susținut pentru fair-play-ul și onestitatea de care au dat dovadă.
Ce planuri aveţi acum, ca preşedinte reconfirmat?
– Această funcție mă onorează dar în același timp mă obligă și voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-mi onora promisiunile făcute. Planuri de viitor sunt multe De acum încolo trebuie să muncim pentru întărirea partidului, să atragem noi membrii, să atragem oameni de valoare alături de noi în birou, să facem o opoziție reală și constructivă, să fim printre oameni și să-i convingem că suntem echipa cea mai bună pentru administrarea orașului. Printr-o muncă de echipă susținută, putem ținti la viitoarele alegeri locale postul de primar și 7 funcții de consilier, iar în cadrul conferinței municipale mi-am anunțat intenția de a intră în cursa pentru Primărie.