
Pe parcursul activității, vânătorii de munte argeșeni au avut privilegiul de a asculta adevărate povești de viață ale celor care au scris istoria țării.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Asociația ,,Alături de Eroi” și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, pentru a readuce în atenția publicului eroii care și-au servit țara pe câmpul de luptă.
Respect, muncă și dragoste față de țară sunt cuvintele pe care le-au trasmis veteranii de război vânătorilor de munte argeșeni.
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte ,,Posada” au dorit să le mulțumească venerabililor veterani pentru sacrificiul făcut și i-au asigurat ca vor fi alături de ei ori de câte ori va fi nevoie.
Respect veșnic eroilor și veteranilor noștri!