Val de viroze la Spital. Programul de vizite a fost modificat

Din cauza numărului mare de viroze respiratorii în această perioadă, programul de vizite la Spitalul Municipal Curtea de Argeș a fost modificat, transmite conducerea instituției.

„Conform Ordinului M.S. nr. 3670/2022, pentru că în perioada aceasta sunt înregistrate un număr mare de viroze respiratorii, programul de vizită se desfășoară zilnic între orele 15.00-17.00, cu limitarea timpului de vizită la maxim 10 minute pentru o singură persoană. Conform aceluiași ordin,  nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute, aflați în stare de ebrietate sau aflați sub influența unor substanțe halucinogene”, spune Andreea Gheordunescu, manager interimar al Spitalului.

De asemenea, managerul interimar îi roagă pe vizitatori să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile de prevenire a transmiterii infecțiilor. „Vizitatorii au următoarele obligații: să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției (echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară), să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor”, mai spune managerul interimar.

În luna decembrie, la Spital au fost internați 13 adulti și 30 copii, iar în ianuarie 10 adulti și 44.

La Urgențe s-au prezentat în luna ianuarie 255 copii și 142 adulți, iar în decembrie 250  copii și 86 adulți.

Conform statisticii oficiale, în ultimul an aproximativ 1700 de cetățeni au ajuns în fiecare luă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email