Vacanţe ieftine la ţară

Ieri a debutat ediția din acest an a programului cu tarife reduse „Vacanțe la țară”. Programul se va întinde pe o perioadă de două luni, până pe 15 iunie.
Potrivit ofertelor prezentate, preţurile vacanţelor nu sunt deloc mari. Spre exemplu, un bilet de o persoană pentru un sejur cu cinci nopți de cazare în camere duble și cu mic dejun la o pensiune de două margarete costă 150 de lei. La o pensiune de trei sau patru margarete, costul unui bilet este de 195 de lei, iar la o pensiune de cinci margarete, de 250 de lei. Sejururile încep duminica și se încheie vinerea. În programul organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) România participă pensiuni din mai multe județe: Argeş, Alba, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ și Sibiu. Din zona noastră sunt multe pensiuni din Corbeni şi Arefu parte în program. Oferta nu include și săptămâna de Paște, 29 aprilie-7 mai, săptămână în care proprietarii pensiunilor vor percepe tarifele obișnuite, adică mai mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email