Vacă turbată la Nucşoara

Autorităţile sanitar-veterinare au instituit măsuri speciale de protecţie în comuna Nucşoara, după depistarea virusului rabiei la o vacă. Potrivit prefectului Cristian Soare, bovina în cauză fusese muşcată anterior de o vulpe turbată. „În urma analizelor făcute pe cadavrul bovinei, rezultatele au ieşit pozitive, aceasta fiind infestată cu virusul rabic. În acest context, s-a convocat Centrul local pentru combaterea bolilor al judeţul Argeş, stabilindu-se un planul de măsuri privind combaterea focarului de rabie raportat”, a declarat prefectul. Prima măsură luată a fost vaccinarea celor şase membri ai familiei căreia îi aparţinuse vaca bolnavă. În plus, a fost instituită o zonă de protecţie de trei kilometri şi o zonă de supraveghere de zece kilometri, în paralel fiind efectuată identificarea şi vaccinarea tuturor carnasierelor domestice existente în comuna Nucşoara. Specialiştii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş le recomandă cetăţenilor să fie atenţi la comportamentul atipic al animalelor domestice sau sălbatice, evitând contactul direct cu acestea din urmă. Se  impune solicitarea examenului veterinar la cele mai mici semne de suspiciune, precum şi evitarea sacrificării animalelor care au muşcat alte animale sau persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email