Dacă nu vă amintiţi ce s-a întâmplat fix în urmă cu un an de zile, vă spun eu. În acea zi, noii reprezentanţi ai autorităţii publice locale depuneau jurământul de credinţă, jurau în faţa camerelor de luat vederi, a aparatelor foto şi a oraşului că vor munci spre binele comunităţii. 19 consilieri locali, cei noi, timizi şi stângaci, cei vechi, siguri pe ei, savurau până la ultima picătură beţia câştigării alegerilor locale. Primarul era altul şi toată lumea, din sala de şedinţe a primăriei cel puţin, locul de desfăşurare a festivităţii, părea fericită.
Asta se întâmpla anul trecut. Acum, la şedinţele de Consiliu nu mai pluteşte fericirea în aer, aleşii cei noi nu mai sunt timizi şi stângaci, iar cei vechi nu mai sunt siguri pe ei. Deloc. Ceva s-a petrecut între timp. Cei care s-au gândit, fie şi numai un moment, în campania electorală, că vor aduce oraşul pe culmi de succes, şi-au dat seama rapid că nu se poate, iar cei care şi-au făcut calcule, la rece, că se vor îmbogăţi foarte repede, iar şi-au dat seama că s-au înşelat.
Alegerea viceprimarului a fost, iarăşi, un moment memorabil, asupra căruia toţi şi-au dat cu părerea, Nicolae Derviş jucând, sau cel puţin aşa spune lumea, rolul patriarhului bătrân şi plin de bani care poate să cumpere o funcţie fără vreo problemă. Bine, pe urmă, acelaşi Derviş a vrut să se erijeze în adevăratul liberal din municipiu, cel care îi are la degetul cel mic pe ceilalţi, cel care dictează drumul organizaţiei locale, chiar dacă habar nu are de doctrină sau de alte fineţuri obligatorii pentru un membru al oricărui partid care are pretenţii de funcţii sau cariere.
În fine, acum un an eram cu toţii încrezători, sau măcar speram că lucrurile vor merge înspre bine, dar, între timp, ne-am liniştit. Lucrurile nu merg înspre nicăieri, aşa că mai avem de aşteptat. Măcar până la alegeri.
