V-aţi gândit la un autobuz turistic la Curtea de Argeş?

În toate oraşele interesante din punct de vedere turistic există un mijloc de transport care face turul urbei, punctând monumentele istorice, cartierele vechi şi alte locuri de atracţie pentru cineva venit din afara ţării sau a localităţii respective. La Curtea de Argeş ar merge, poate, un microbuz ceva mai mic, iar cursa ar putea dura o oră, nu trei, ca în alte părţi. Deci, un autobuz turistic ar fi binevenit. Cursa ar putea începe în centrul vechi, iar turiştii cu portofelele pline de bani ar putea afla despre hotelul Royal, despre casa primului farmacist din Regat, despre cimitirul leproşilor, despre biserica Drujeşti sau despre biserica Sfântul Nicolae. Un audioghid le-ar putea explica istoria mai mult sau mai puţin recentă a locului. Mai departe, ne-am putea lăuda cu ruinele de la San Nicoară şi cu tunelul care se spune că ar exista între acestea şi Biserica Domnească, Biserica Domnească „tradusă” de doamna Puşa Teodorescu ar fascina turiştii, iar pentru bulevardul mărginit de tei cu siguranţă s-ar găsi o poveste. Mai avem Mănăstirea, apoi Cetatea lui Vlad Ţepeş, barajul Vidraru. Da, am avea ce să le arătăm turiştilor, chiar dacă nu am putea rivaliza cu Praga, să zicem, sau cu un alt mare oraş european.
Ce le arătăm, în schimb, celor care se aventurează la Curtea de Argeş? Păi, în primul rând, prima impresie este cea lăsată de strada Negru Vodă, centrul vechi. Casele, unele dintre ele monumente istorice, sunt colorate în roz strident, altele sunt verzi cu ferestrele sunt albastre. Dacă ar fi cartier nou nu ar fi nicio problemă, dar aşa, e o tragedie. Au dispărut ornamentele originale, arhitectura e cu totul alta. Mai departe, hotelul Royal a fost şi el vopsit rapid de fostul proprietar total aiurea, iar în interior camerele vechi au fost distruse. La ruinele de la San Nicoară se lucrează, faţa Bisericii Domneşti e luată de târgul improvizat de maşini, iar spre Mănăstire nu găseşti drumul, pentru că nu sunt nici măcar indicatoare, darămite o hartă a oraşului. Mai departe, până la Cetate drumul e plin de gropi, iar până la baraj, la fel.
Sâmbătă, cinci turişti spanioli pozau de zor biserica Sf. Nicolae, convinşi că e Mânăstirea Argeşului, despre care citiseră câte ceva pe Internet. Erau entuziasmaţi că era lume înăuntru, că e aproape de stradă, dar erau nelămuriţi că nu găseau parcul care o înconjoară, pe Ana lui Manole zidită şi nici Palatul Regal despre care aflaseră pe net. Căutaseră preţ de o oră Mănăstirea, întrebând ţăranii în piaţă, vânzătorii de pepeni şi pe un poliţist care trecuse prin zonă. Îi dureau mâinile de atâta vorbit, aşa că au decis că au găsit Mănăstirea la biserica Sf. Nicolae. I-am îndrumat către adevăratul sfânt locaş cu inima strânsă, ştiind că parcarea e aproape plină de tarabe ciudate, că cerşetorii fac coadă la intrare şi că nici acolo nu există vreun indicator, sau dacă e, e pitit în spatele vreunui copac.
Aşadar, un autobuz turistic ar fi o idee bună şi pentru Curtea de Argeş. Dar, cine să se ocupe?! Administraţia locală credeţi că are timp de mărunţişurile astea?! E ocupată să adune câinii de pe străzi şi să facă proiecte care să ducă oraşul în viitor. Numai că maidanezii sunt tot aici, iar viitorul e departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email