În această perioadă, la munte, cel mai mare pericol pentru turişti, dar şi pentru cei care fac comerţ ambulant de la Barajul Vidraru până la Bîlea Lac îl reprezintă urşii. Zilele trecute, o ursoaică, însoţită de un pui, au spart două tarabe la Bâlea au distrus tot. „Au intrat în magazia în care aveam depozitată noi marfa, au luat şunca, au spart borcanele cu dulceaţă, au stricat tot ce era acolo. În taraba în care aveam noi amenajat dormitorul au intrat, au rupt pereţii, am găsit pijamalele pe jos, afară, la zeci de metri”, ne-a povestit păgubitul.
Nu este singura păţanie de acest gen. Cei care trec spre munte au şanse mari să întâlnească o ursoaică în zona Piscu Negru. De cele mai multe ori oamenii preferă să oprească maşinile şi să pozeze animalele, fără să îşi dea seama ce pericol îi paşte. Un sătean din Cicăneşti, atacat de urs săptămâna trecută a scăpat ca prin minune.
Constantin Badea a învins ursul
După cum aţi aflat din numerele anterioare ale ziarului nostru, Constantin Badea, de 65 de ani, din Cicăneşti, a fost atacat ziua în amiaza mare de un urs la graniţa dinter Cicăneşti şi Şuici, într-o grădină pe care omul o are acolo. „Am auzit în spatele meu ursul. M-a atacat…”, a povestit omul rudelor sale. Aşa s-a şi întâmplat. Ursul l-a atacat pe la spate. „I se vedeau aproape plămânii, ieşea o spumă la spate când respira, nu mai avea tricou şi nici un crac la pantaloni….i se vedea carnea pe pulpe…nu i se mai vedeau ochii de sânge…era plin de sânge, muşcat de peste tot, de piept, de burtă, de cap…”, ne-au povestit, îngroziţi, vecinii lui în ziua în care a avut loc accidentul.
Lupta dintre om şi urs a durat mult, i s-a părut rănitului, dar la un moment dat a reuşit să scape. A mers, s-a târât, aproape un kilometru până acasă, aşa rănit cum era. „A ajuns în spatele grajdului, s-a aşezat în genunchi şi a început să se vaite. L-au auzit ai lui. Au ieşit din casă, l-au văzut şi l-au luat în casă, apoi au chemat salvarea”, ne-au spus aceiaşi vecini. Constantin Badea a fost dus iniţial la Spitalul Judeţean, apoi la Spitalul de Urgenţă, la Bucureşti. Medicii i-au dat şanse mici de supravieţuire la început, dar, aproape miraculos, omul s-a refăcut, iar acum este în afara oricărui pericol.