La munte, o turistă a fost muşcată de o viperă. Nu s-a găsit în tot judeţul ser antiviperin, iar femeia a fost dusă la Râmnicu Vâlcea ca să scape cu viaţă. Întâmplarea face să ne gândim din nou la cât de expuşi suntem şi la cât de mult (nu) le pasă autorităţilor de noi. Sigur, e şi vina femeii că a plecat la munte încălţată în papuci, e vina ei că nu s-a uitat pe unde calcă, e vina ei că s-a aşezat la picnic într-o zonă în care se ştie, sau măcar localnicii ştiu, că sunt vipere.
Dar. Salvamontiştii ne spun că în ultima vreme viperele s-au înmulţit peste măsură, ajutate de succesiunea ploaie – căldură. Nu am văzut, însă, indicatoare care să-i atenţioneze pe turişti că sunt vipere în zonă şi că e interzis să îţi aşezi cortul acolo. Autorităţile tot avertizează, la televizor şi prin ziare, că trebuie să aibă grijă mare cei care merg la munte, că sunt vipere, că e periculos, dar cei care nu citesc ziarele din Argeş şi nici nu se uită la televiziunile locale din simplul motiv că sunt din Bucureşti sau din Suceava de unde ar trebui să afle ce pericole sunt, mă rog?!
Nu mă pricep, dar presupun că există şi pentru numărul prea mare de vipere dintr-o zonă o soluţie. Sunt sigură că specialiştii ştiu ce să facă, numai să vrea, numai să li se dea bani pentru asta. Mi-e teamă că soluţia este aceeaşi ca în cazul urşilor – o rugăciune la Dumnezeu să nu se întâmple nimic. Iar dacă se întâmplă, vezi tragedia de la
Corbeni, tot degeaba.
