Marţi, Consiliul Local Curtea de Argeş s-a întrunit de urgenţă, convocat de primarul Constantin Panţurescu. Acesta i-a informat cu privire la amânarea Zilelor Municipiului pentru luna septembrie şi le-a spus că strada pe care va merge cortegiul funerar al Reginei Ana va fi asfaltată. Se pare că trenul regal va aduce trupul neânsufleţit al suveranei la Curtea de Argeş, iar de la gară cortegiul va merge pe strada Norocea, cea care va fi asfaltată, pe strada Negru Vodă, pe Bulevardul Basarabilor pentru a ajunge la Necropola Arhiepiscopală şi Regală, acolo unde ultima regină a României va fi înmormântată.
Vă reamintim că Regina Ana a murit luni la ora 13.45 la Spitalul Morges din Elveția, şi va fi înmormântată la Curtea de Argeş.