În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de șapte persoane, cu vârste între 33 și 43 de ani, din județele Dâmbovița, Argeș și Olt.
Persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propuneri de luare a unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale, conform IPJ Argeș.
Reamintim că, în dimineața de 9 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Dâmbovița, la locuinţele unor persoane cercetate pentru săvârşirea unor infracțiuni de înșelăciuni privind asigurările.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2023 – 2024, opt persoane ar fi solicitat și primit bani de la societățile de asigurare – reasigurare, în vederea efectuării reparaților unor autovehicule, distruse în mod intenționat, în cadrul unor accidente de circulație regizate, prezentate ca fiind accidente de circulație reale.
În această fază a cercetărilor, prejudiciul în dauna mai multor societăți de asigurări a fost stabilit la aproximativ 80.000 de euro.
8 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri.