Service-ul din nordul municipiului Curtea de Argeş a ars aproape în întregime într-un incendiu care a izbucnit luni, flăcările afectând 1000 mp de construcţie.
La fața locului au acționat 22 de subofițeri pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, iar pentru gestionarea forțelor în teren au ajuns la intervenție primul adjunct al inspectoratului șef și șeful centrului operațional județean.
Flăcările au afectat aproximativ 1000 mp din construcție, unde s-a propagat rapid la vopsitorie, service, spălătorie și spațiile de birouri.
În service a fost și un autoturism la care a ars partea din față.
Căldura degajată de flăcări a mai spart și cinci geamuri situate pe fațada unei clădiri din imediata vecinătate.
Din fericire, nu au fost victime ale evenimentului, personalul reușind să se evacueze.
S-a evitat producerea unei posibile explozii, prin răcirea și extragerea câtorva butelii din interiorul clădirii. În același timp, pompierii au acționat și pentru împiedicarea flăcărilor să se propage la alte spații și vecinătăți.
Intervenția s-a întins pe parcursul a două ore și jumătate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.