Unicul interviu al artistului Gheorghe Dinică la sicriul lui Nicolae Dobrin. „Rămâi cu bine, Gicule. Ai fost cel mai mare artist!”


Duminică, 29 octombrie 2007. Era penultima zi a celui mai iubit fotbalist român din toate timpurile, Nicolae Dobrin, petrecută pe stadionul din Trivale, stadion care îi poartă numele. Cerul plângea şi el, în timp ce o mare de oameni îi aduceau un ultim bun rămas. Printre ei, şi marele actor Gheorghe Dinică. Ajuns în dreptul catafalcului cu o lumânare în mână, Gheorghe Dinică i-a spus ceva în şoaptă lui nea Gicu. Apoi l-a sărutat, după care a izbucnit în lacrimi. A mai zăbovit câteva minute bune în apropierea sicriului. Nu-i păsa că lumea îl vede plângând… „Rămâi cu bine, Gicule. Ai fost cel mai mare artist…”, i-a spus în şoaptă, printre lacrimi, actorul, marelui dispărut. Trist, obosit şi cu ochii în lacrimi, inegalabilul actor Gheorghe Dinică a plecat cu paşi mărunţi. Ploaia care cădea din cer plângându-l pe fotbalistul nepereche, Nicolae Dobrin, nici nu o băga în seamă…

„Aveam multe să-i spun…”

Domnule Dinică, ce i-aţi spus lui nea Gicu când v-aţi luat rămas bun?
– Aveam multe să-i spun… Că o ne fie dor de el, că l-am iubit fără ca el să ştie, că ne-a plăcut şpriţul la amândoi, dar atunci când era în iarbă era cel mai desăvârşit artist… Multe aveam să-i spun, dar o voi face atunci când ne vom întâlni … dincolo.
Zeci de mii de oameni vin să-şi ia adio de la „Prinţul din Trivale”.
– E firesc. Dar ştii ce nu înţeleg? De ce atunci când sunt în viaţă, marii artişti nu primesc premiile şi onorurile pe care le merită? Acum, după ce a murit, i-au dat un premiu, o decoraţie. Nişte nesimţiţi… La asemenea tragedii vin toţi. Apar, se înghesuie, se calcă pe picioare, doar ca să-i vadă lumea… Nişte nesimţiţi…
L-aţi văzut jucând de multe ori?
– L-am văzut. Pentru că era argeşean de-al meu, ţineam şi cu F.C. Argeş, dar mai ales cu el. Era măreţ. A scris o istorie minunată a fotbalului. La meciurile Rapid – F.C. Argeş ţineam cu… Dobrin!

„Am râs şi am plâns împreună!”

Aveţi o amintire anume cu Dobrin?
– Poate n-ar trebui să spun asta… După un meci, cu Dinamo parcă, am fost la un şpriţ şi i-am spus că sunt bucuros. De ce? Pentru că era un mare artist… Am râs şi am plâns împreună.
A fost Dobrin cel mai bun jucător român din toate timpurile?
– Fără îndoială! A fost unic, ireversibil… Neamul românesc ar trebui să înveţe să-şi preţuiască artiştii ca Gicu Dobrin atunci când sunt în viaţă.

„Of, of… Fir-ar ea de moarte, Gicule…”

Mai ştiţi când aţi discutat cu el ultima oară?
– Mai demult, la un meci în Giuleşti. Tot voiam să i-o spun, dar n-am reuşit niciodată. Voiam să-i spun că l-am iubit mereu, fără ca el să ştie… Şi ca mine sunt mulţi, foarte mulţi români din întreaga lume.
Veniţi la înmormântare?
– Of, of… Fir-ar ea de moarte, Gicule…

Sper ca marele artist Gheorghe Dinică să mă ierte!

După acest interviu în ploaie, maestrul Gheorghe Dinică m-a rugat să nu-l dau în ziar, ci numai în cartea pe care am scris-o, „Amintirile Prinţului”, carte care va apărea în curând. Acum, când marele artist Gheorghe Dinică a plecat la Dumnezeu şi s-a întâlnit cu Maestrul Nicolae Dobrin, sper să mă ierte că am dat la ziar singurul interviu al artistului despre alt artist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email