Un adolescent se uită la un canal de muzică într-o cameră mică și întunecoasă. Lângă el, un băiețel de școală generală este extrem de atent la bolizii de pe ecran la volanul cărora sunt tipi puțin mai mari decât el, îmbrăcați cu haine scumpe și însoțiţi de femei provocatoare. Cei doi băieți stau într-o cameră mică și întunecoasă, cu mobilă veche, înghesuită astfel încât să fie și dormitor și sufragerie și bucătărie. Camera face parte dintr-o baracă ce se află în apropierea altor 15, pe strada Vlad Țepeș. Sunt 10 familii aici, cele care au mai rămas din perioada în care au fost construite blocurile din Curtea de Argeș.
La o margine de oraş, la capătul unui drum nenorocit de ţară, sunt câteva barăci cu acoperişurile rupte. Aici trăieşte singura comunitate maghiară din sudul ţării. Membrii acesteia sunt cei care au înălţat blocurile din Curtea de Argeş. Oamenii se simt părăsiţi de toată lumea şi neglijaţi de autorităţi. Cel mai bun lucru care li s-a întâmplat după 1990 a fost înnoirea actelor de identitate. Fostul primar Gheorghe Nicuţ i-a ajutat să-şi facă buletine de Curtea de Argeş, şi din acest motiv ungurii îi sunt profund recunoscători şi acum. Pentru faptul că ei trăiesc în nişte barăci şi nu au nici măcar apă, nu învinovăţesc pe nimeni, dar ar primi orice ajutor, de la oricine ar putea să le dea câteva plăci de azbociment pentru acoperişurile distruse de furtuni.
„Am construit hotelul Posada, iar bunicii mei Barajul Vidraru!”
Elisabeta Vas are 65 de ani și a ajuns la Curtea de Argeș în anii ‘60. „Am început cu hotelul Posada, și apoi am făcut blocurile, toate blocurile astea, de la Posada la Ivancea, au fost făcute de noi. Părinții mei au lucrat la baraj, eu am lucrat cu soțul meu la blocuri”, ne povestește femeia. Familia ei e la Târgu Mureș, și merge și ea acolo, din când în când, dar doar în vizită. „Casa mea e aici, m-am obișnuit aici la Curtea de Argeș, nu mai plec de aici. Acolo, la Târgu Mureș s-a vândut tot, că părinții ne-au întrebat dacă ne mai întoarcem și noi am zis că rămânem aici, că aici e casa noastră acum”, ne spune Elisabeta Vas, arătând spre o baracă mică şi cu acoperişul în pericol să cadă.
Sărăcie în Colonie
Cei 40 de locuitori ai celui mai sărac cartier din Curtea de Argeş, Colonia, cum îi spun localnicii, trăiesc ca în Evul Mediu. Singurul lux pe care îl au este curentul electric, dar şi acela e un pericol. „Uitaţi-vă la acoperişul casei, stă să cadă şi cade şi stâlpul de lumină pe noi”, ne arată Elisabeta Vas spre cămăruţa pe care o numeşte „acasă”. Acoperişul din carton gudronat este măcinat de ploi, iar lemnul de sub el pare putrezit. Ţeava cu firele de curent este aplecată ameninţător spre intrarea în baracă. Elisabeta este pensionară, dar vecinii ei sunt beneficiari de ajutoare sociale. „Mergem să muncim la Primărie şi ne dă ajutoare, din asta trăim”; ne spune o altă femeie care vorbeşte cu puternic accent unguresc.
În anii ’70 la Curtea de Argeş s-au construit cele mai multe blocuri, iar constructorii au fost în majoritate unguri, veniţi odată cu şantierele socialiste de la Târgu Mureş. Acum, comunitatea maghiară de la Curtea de Argeş mai numără vreo 40 de persoane, din care jumătate sunt copii. Ei nu sunt acceptaţi în totalitate de argeşeni, iar acolo unde s-au născut nu-i mai recunoaşte nimeni.
O fundaţie din Bucureşti înceracă să facă un proiect cu fonduri europene ca să-i ajute. Dacă va avea succes, viaţa li s-ar putea schimba în bine. Lucrurile se mişcă, însă, greu, iar oamenii sunt pesimişti. Până când vor veni banii europeni, barăcile în care trăiesc se pot prăbuşi peste ei.
