Unde vă puteţi petrece minivacanţa de Paşti la cele mai mici preţuri

Anul acesta vacanţa de Paşti a argeşenilor va fi mai lungă ca de obicei, datorită faptului că acesta cade după o altă zi de sărbătoare, 1 Mai. Astfel, vor fi şase zile libere, consecutiv, între 1 şi 6 mai. Ca în fiecare an, mulţi vor să profite de acest sejur şi aleg să petreacă timpul în diferite destinaţii turistice interne, sau, de ce nu, externe. Astfel, cei care nu şi-au plănuit până acum vacanţa 1 mai, nu trebuie să mai piardă timpul. Hotelierii din întreaga ţară, indiferent dacă este vorba de cei din zona montană sau cei de pe litoral, au încă oferte valabile, iar argeşenii care se hotărăsc să achiziţioneze un pachet turistic pot beneficia de oferte impresionante cu reduceri substanţiale.
Cat costă un sejur pe litoralul românesc
Pentru cei care aleg să petreacă sejurul de Paşti pe litoral există o mulţime de pachete turistice care mai de care mai atractive, care includ întreaga perioadă 30 aprilie – 7 mai. Anul acesta preţurile pornesc de 60 de lei persoană/noapte la hotelurile de 3 stele, de la 100 de lei  de persoană/noapte la hotelurile de 4 stele şi de la 229 de lei de persoană/noapte la hotelurile de 5 stele, în funcţie de serviciile pe care le oferă fiecare unitate de cazare.
Spre exemplu cei care aleg cea mai ieftină ofertă, al cărei preţ este de 60 de lei pentru o singură noapte, primesc în schimbul acestui tarif o cameră cu baie proprie, dar şi cu televizor şi aer condiţionat. De asemenea, camera dispune şi de balcon. Totodată la hotel există bar de zi, iar turiştii beneficiază de locuri de parcare, dar şi de acces la internet wireless în incinta sa.
460 de lei de persoană un sejur de patru zile la hotel de 4 stele în Mamaia
Tinerii din municipiu care doresc să se distreze în zilele libere de Paşte şi de 1 Mai pot opta pentru hotelurile din staţiunea Mamaia. Astfel, pentru 120 de lei, aceştia vor avea în cameră un telefon, un televizor, aer condiţionat, un minibar, dar şi baie proprie cu cadă. Reprezentanţii hotelului le vor pune la dispoziţie servicii de room-service, internet, parcare, seif, un bar, un restaurant, iar pentru doamne şi domnişoare un salon de înfrumuseţare. Pentru acelaşi tarif sau pentru ceva bani în plus există şi hotelieri care le oferă turiştilor acces la biliard sau la piscină. Cei care au un buget de cheltuieli mai mare sau chiar nelimitat, pot alege hotelurile de patru stele, unde o cameră dublă costă 190 de lei pe noapte. Aceştia vor beneficia de mic dejun inclus în preţul camerei şi se va putea relaxa pe terasa unităţii de cazare sau pe plaja amenajată a acesteia. Dacă vor opta pentru un sejur de trei nopţi turiştii vor plăti circa 265 de lei pe sejur pentru o persoană, iar cei care aleg să petreacă o vacanţă de patru zile pe litoral vor achita aproximativ 460 de lei pe sejur pentru o persoană.
Cele mai tari petreceri sunt la Vama Veche
Sunt mulţi cei care au fost de 1 mai la Vama Veche şi s-au întors de acolo cu amintirea unor clipe de neuitat. Aici, tinerii merg la petreceri, care de cele mai multe ori se termină chiar în zorii zilei. Pentru că preţurile la cazare sunt foarte mici, această staţiune este preferată de obicei de studenţi. Deşi mulţi proprietari de vile şi pensiuni din această zonă au deja toate locurile rezervate, există încă posibilitatea de a mai găsi un loc de cazare şi în această staţiune. Tarifele sunt cuprinse între 120 şi 150 de lei pentru două persoane, care aleg să se cazeze timp de două nopţi într-o cameră dublă, cu baie proprie şi încălzire. Şi totuşi sunt şi tinerii care se încumetă să meargă în Vamă cu cortul, aceştia plătind doar 10 – 20 de lei locul în spaţiile de campare.
Totodată pe litoralul românesc vor avea loc o mulţime de evenimente în această perioadă, de la concerte, defilări cu autobuze supraetajate, parade cu maşini de epocă şi motociclete sau jocuri de artificii şi concursuri pe plajă.
Cât costă un sejur în Bulgaria
Ideale pentru petrecerea Sfintelor Sărbători de Paşti şi 1 Mai sunt Bulgaria şi Grecia, unde preţurile mici şi serviciile oferite atrag foarte mulţi turişti.
În Bulgaria‚ de exemplu‚ vă stau la dispoziţie staţiunile de litoral. Anul acesta‚ cele mai accesibile financiar sunt Nisipurile de Aur – de la 20 Euro/ persoană/ noapte‚ Albena – de la 26 Euro/ persoană/ noapte‚ Duni şi Riviera Holiday Club – de la 34 Euro/ persoană/ noapte.
Şi în Grecia ofertele pregătite pentru această minivacanţă sunt la fel de atractive. Un sejur de 5 nopţi/ 6 zile în Creta‚ de exemplu‚ porneşte de la 445 Euro/ persoană‚ iar în Paralia Caterini tariful pe noapte pleacă de la 22 euro/ persoană‚ în cameră dublă.
Paştele la pensiunile de pe Valea Argeşului
Câteva oferte interesante pentru petrecerea minivacanţei de Paşti au pregătit şi proprietarii hotelurilor şi pensiunilor situate pe Valea Argeşului, o zonă cu un potenţial turistic uriaş. Astfel, un sejur de şase nopţi la o pensiune din Oeşti, pentru o persoană costă 700 de lei. Însă, în aceşti bani sunt incluse micul dejun şi cina pentru toată perioada, la care se adaugă masa festivă cu preparate tradiţionale.
Turiştii pot opta şi pentru un sejur la un hotel de patru stele situat pe  Transfăgărăşan.
Aici preţurile pornesc de la 635 de lei de persoană, pentru un sejur de două zile şi pot ajunge până 935 de lei de persoană, pentru un program de trei nopţi cu pensiune completă. Tarifele prezentate includ cazare cu mic dejun, cină festivă de Paşti, primire după Slujba de Înviere, demipensiune sau pensiune completă.
Cei care aleg să petreacă sărbătorile pascale la Piscu Negru, la un hotel de trei stele, trebuie să scoată din buzunar 300 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopţi ci mic dejun sau 500 de lei de persoană pentru un sejur de cinci nopţi cu demipensiune. În preţ este inclusă şi masa festivă în prima zi de Paşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email