Un urs face prăpăd în Căuta

O femeie care locuieşte în Căuta a fost prezentă la ultima şedinţă a Consiliului Local Curtea de Argeş şi a cerut ajutorul într-o problemă delicată. „La noi în Căuta un urs face prăpăd”, s-a plâns argeşeanca. Ea a spus că vecinii ei sunt disperaţi pentru că ursul le-a atacat animalele şi nu ştiu cum să scape de el. „Ne e frică şi nouă, ce să mai zicem, ne e frică să nu intre în curte, peste noi”, a mai spus femeia.

Potrivit unor recente reglementări legale,  urşii care intră în localităţi pot fi împuşcaţi. Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se va efectua gradual prin îndepărtarea prin diverse mijloace; tranchilizare și relocare; extragere prin eutanasiere sau împușcare.

Decizia privind alegerea uneia din metodele de mai sus este luată prin votul majorității echipei de intervenție din care fac parte: primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul; personal al unităţilor şi/sau subunităţilor specializate de jandarmi competente teritorial; personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului;  medicul veterinar împuternicit. Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email