Un tânăr băut s-a dat peste cap cu Dacia

Un tânăr argeşean foarte curajos a ajuns la spital săptămâna trecută, după ce s-a dat peste cap cu autoturismul pe care îl conducea. Claudiu M., în vârstă de 27 de ani, conducea cu viteză din direcţia Curtea de Argeş spre Valea Iaşului. Când a ajuns în Cerbureni, a intrat în depăşire cu Dacia 1310 pe care o conducea. Ghinionul său a fost că în acel momemnt unul dintre cauciucuri a explodat, iar maşina s-a dezechilibrat. Tânărul şofer nu a mai putut stăpâni autoturismul, maşina a ieşit din decor şi s-a dat peste cap ajungând cu roţile în sus. Cei care au asistat la spectaculosul accident au sărit în ajutorul şoferului, pe care l-au scos din maşina răsturnată, şi au chemat ambulanţa. Numai că până la sosirea ambulanţei, poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că tânărul era băut. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Claudiu M. le-a spus poliţiştilor că nu alcoolul este de vină că a pierdut controlul volanului, ci faptul că odată intrat în depăşirea autoturismului din faţa sa, el a încercat să evite un animal apărut din senin şi de aceea s-ar fi răsturnat.  Băiatul de 27 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare, dar şi pentru prelevarea probelor de sânge. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut şi multiple plăgi la nivelul membrelor superioare. Claudiu M. va răspunde acum în faţa instanţei pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice, deşi el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email