Un tânăr întreprinzător duce pachetele mamelor din Curtea de Argeş oriunde sunt copiii lor

Numai cine nu a aşteptat măcar o dată un autobuz sau un microbuz să vină de la Curtea de Argeş la Bucureşti, în Militari, ca să preia sacoşa sau pachetul cu mâncare, nu înţelege cât de interesantă este iniţiativa unui întreprinzător din Curtea de Argeş, Mihai Nistorescu pe numele lui. Orice argeşean care a fost student în Capitală ştie cât de greu era să aştepţi să vină Zenitul, pe vremuri, sau microbuzul, acum, şi să cari prin tot Bucureştiul, sau până în Regie sau Grozăveşti, preţiosul pachet cu mâncarea care îţi asigura existenţa, sau banii pentru alte activităţi. „Am fost plecat din ţară şi m-am întors. Într-o duminică, treceam pe Bulevard şi am văzut mulţi oameni cu pachete şi cu sacoşe care aşteptau ceva. M-am gândit – oare nu există un serviciu de curierat pentru pachetele astea?! Am verificat şi am aflat că nu există, şi m-am gândit să fac eu”, ne-a spus Mihai Nistorescu. Aşa a luat fiinţă proiectul „Pachetul de la Mama”. „Noi preluăm pachetele din oraş, dar şi de la Sălătrucu şi Cepari, şi le ducem oriunde e nevoie. La studenţii din cămin sau oriunde stau. Îi sunăm cu jumătate de oră să le spunem că ajungem şi le livrăm pachetele”, spune Mihai. Afacerea se extinde şi spre Anglia. „O să ducem şi în Anglia în acelaşi sistem, pentru că sunt cereri”, afirmă tânărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email